Găsirea unui sponsor care să-și scuture buzunarul de fiecare dată când îi ceri ajutorul este unul dintre cele mai complicate lucruri pentru orice administrație locală și asta pentru că în ziua de azi, greu îi poți face pe oamenii de afaceri să-și bage mâinile în buzunar și să fie darnici. Ei bine, pentru administrația locală din Valea Mare Pravăț nu a fost nevoie de eforturi mari pentru a găsi astfel de sponsori mărinimoși și asta pentru că au avut norocul ca pe teritoriul comunei să-și desfășoare activitatea una dintre cele mai mari fabrici de ciment din România. Vorbim desigur, de HOLCIM CIMENT ROMÂNIA care întotdeauna a fost apropape de vecinii săi cu care așa cum declară de fiecare dată trebuie să trăiești în bună înțelegere și ajutor reciproc. Așa că niciodată nu s-a dezis de acest deziderat al său și a sărit în ajutorul Primăriei Valea Mare Pravăț ori de câte ori aceasta a avut nevoie. Încă de anul trecut, edilul Petre Boncoi le-a cerut sprijinul pentru construirea unui parc de joacă pentru copii modern care va avea ca locație zona din spatele stadionului din comună, aceasta fiind una dintre promisiunile făcute de edil în campania electorală și pe care vrea s-o onoreze fiind un om de cuvânt asemenea tatălui său, fostul edil, Ion Boncoi. Așa cum se aștepta, HOLCIM a spus da, și în concluzie, edilul Boncoi jr. a început demararea ….hârțogăriei. Căștigătorul a fost una dintre cele mai renumite firme în amenajarea jocurilor de joacă și acum după ce am văzut ce au putut face muncitorii acestei firme am realizat că încă o dată, atât edilul cât și Holcim nu se dezic de la calitatea lucrărilor. Suma la care se ridică investiția se ridică la 400.000 lei, bani pe care Holcim i-a dat în două rate, una anul trecut și alta urmează să fie virată în contul Primăriei la finalizarea lucrării care ne-a luat …ochii și care poate fi luat oricând luat ca exemplu de bune practici de edilii care-și doresc lucrări „profi”, căci da, așa trebuie să arate un parc de joacă pentru copii care nu pune în pericol viața micuților așa cum se întâmplă cu majoritatea locurilor de joacă din Câmpulung. Parcul se va intinde pe o suprafață de circa 600 mp și va fi o mare bucurie pentru micuții din comună dar și pentru părinții și bunicii acestora. Lucrările se află pe ultima sută de metri și cel mai probabil, pe la mijlocul acestei luni, micuții se vor bucura din plin de …darul primit. Pentru edificare, iată câteva poze cu locul de joacă care va stârni cu siguranță, invidia tuturor edililor și edilul Boncoi poate spune că are cu ce se lăuda, să știe toată lumea!!! Uite că se poate și la noi, numai să se vrea!!!








