Construirea „bloculuii de lux” pentru sărăntoci a creat lupte aprige între fostul edil al Câmpulungului, Liviu Țâroiu și tabăra opozantă a PNL din fostul Legislativ care îi imputau lui Țâroiu că acest bloc se ridică la o sumă exorbitantă la care municipalitatea trebuie să participe cu suma de 4,3 milioane lei, finanțarea fiind asigurată în urma unui proiect depus la Ministerul Dezvoltării de Țâroiu și, ea s-a ridicat la suma de 4,5 milioane euro. În iunie 2020, într-o conferință de presă, Țâroiu anunța că semnase contractul de finanțare, se făcuse licitația dar din cauza contestațiilor investiția era în „stand by”. Conform proiectului, blocul va avea 25 de apartamente cu două camere, 6 garsoniere, 19 apartamente cu trei camere, parcare proprie iar prețul unui apartament a fost evaluat la circa 80.000 euro că nu degeaba i s-a zis că este un „bloc de lux”. După doi ani de ….congtestații, în primăvara acestui an, Elena Lasconi ieșea la rampă cu demararea altei mari investiții pe care evident, și-a asumat-o: construirea blocului de locuințe sociale din Grui. Iată ce scria aceasta pe FB, la acel moment: ” Lucrările la noile blocuri sociale din Grui au intrat în linie dreaptă. Termen de finalizare, 2024. Vorbesc despre 6 garsoniere, 25 de apartamente cu 2 camere și 19 apartamente cu 3 camere. Total investiție: aproape 19 milioane lei.Continuăm!”. Dar, după decizia prefectului Radu Perianu de a ataca autorizația de construcție a acestei investiții, s-ar putea să nu mai „continue”, conform sloganului uzitat. Și, iată cum am ajuns în aceeași situație ca cea a Bulevardului Pardon!!!!!! Și aici, bănuim că tot prefectul este de vină!!!!! Sau PNL-ul!!!! Prefctul a declarat că “nu va trece cu vederea” niciun act considerat ilegal de specialiști. Despre acest lucru, Perianu a mai declarat: “Autorizația de construire emisă la Câmpulung pentru un bloc de locuințe sociale a fost atacată în instanță, după solicitarea Inspectoratului de Stat în Construcții. Reprezentanții instituției au concluzionat, după un control, că lipsesc mai multe avize care ar fi trebuit să stea la baza emiterii autorizației. Din păcate, situația nu a putut fi rezolvată fără să se mai ajungă în fața instanței, deoarece specialiștii ISC mi-au transmis că remedierea nu se poate face prin completare. Iată ce i-au transmis cei de la ISC prefectului după controlul efectuat la Câmpulung: “Vă rugăm să aveți în vedere că Autorizaţia de construire nr. 105/10.11.2021 pentru lucrări de ”CONSTRUIRE BLOC DE LOCUINȚE SOCIALE (D+P+4E) – 50 APARTAMENTE” a fost emisă cu nerespectarea prevederilor legale respectiv” au scris în raport reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții. Rămâne acum ca magistrații să hotărască ceea ce se va face în continuare. Am spus-o și o repet, nu voi accepta să trec cu vederea niciun act pe care specialiștii îl declară nelegal, indiferent de unde vine”– a declarat prefectul Radu Perianu.