0 7 minute 3 ani

Memorialul „Ion Dragomir și Gheorghe Cloț la lupte” organizat la sfârșitul săptămânii trecute, la Clubul Sportiv Muscel, a fost un prilej de întâlnire a foștilor antrenori și în special, a foștilor sportivi ai Secției de Lupte care de-a lungul anilor, au făcut performanță în „sportul de pe saltea”. Antrenorul coordonator, Anton Arghira este cel care de ani de zile, în memoria celor doi mari antrenori urcați la ceruri le dă adunarea luptătorilor și antrenorilor, urmași ai celor doi comemorați care au făcut istorie în acest sport într-o întâlnire memorabilă care să rămână în amintirea fiecărui participant peste ani. Anul acesta, organizatorul a încercat să aducă laolaltă, generația de sportivi și antrenori cuprinsă între anii 1967-2000 dar  din păcate,  nu  mulți au fost cei care au răspuns invitației lansate și asta pentru că,o parte dintre ei se aflâ de ani mulți  în străinătate, iar alții au decedat. Însă, chiar și așa, cei veniți nu au regretat că au revăzut Câmpulungul, orașul natal care li s-a părut neschimbat de la plecarea lor. Mai mult, bucuria revederii a clubului care i-a consacrat și pentru care au făcut performanță de-a lungul anilor a fost una de proporții atât pentru ei cât și pentru cei care au rămas în Câmpulung pentru a-și continua viața după perioada frumoasă din sport. Așa cum era normal, întrunirea a debutat cu un moment de reculegere ținut în cinstea celor doi mari antrenori trecuți în nemurire. După depășirea acestui moment emoționant, s-a trecut la prezentarea invitaților, cărora Anton Arghira împreună cu directorul  Clubului Sportiv Muscel, Silviu Smadea le-au oferit o medalie și o diplomă care să marcheze acest eveniment. Astfel cei care au răspuns ” prezent” au fost: Ion Grozavu, Constantin Uță, Costel Alexandrache, Ion Dumitrașcu, Vasile Pavelescu, Lucian Coman, Constantin Stancu, Nicolae Mătăsaru, Cornel Leca, Tudorel Jugănaru, Nicolae Caramelea, Ilie Oancea, Ion Dulică, Ion Pescaru, Ilie Lupu, Iancu Rădoi, Dorel Rădoi, Mihai Popescu, Marin Preda, Ion Enaru. Tiberiu Ilie, Dan Poterașu, Mircea Stancu, Arian Pătrașcu, Ion Tincă, Nicolae Croitoru, Sorin Zidaru, Nicolae Ghioca, Ilie Minciună, Răzvan Motoi, Nicola Nițoiu, Nicolae Onică, Adrian Raia, Elvis Sandu, Marian Sandu, Florin Matei, Radu Mîzgaciu, Vlad Mariea, Constantin Ivan. La finalul reuniunii, s-a făcut o poză de grup care să rămână mărturie peste ani a acestei întâlniri a familiei de lupte muscelene. Masa festivă unde invitații au depănat amintiri până târziu în noapte a fost găzduită tot de Clubul Sportiv Muscel.
Cum unul dintre cei omagiați a fost antrenorul Ion Dragomir este de bun simț să amintim o parte din cariera sa de antrenor de lupte și arbitru internațional care în urma sportivilor descoperiți și a rezultatelor obținute de aceștia sub îndrumarea sa, l-au confirmat ca fiind de departe, cel mai prolific antrenor de lupte muscelean. Tatiana PETRESCU


Data nașterii: 01.07.1951
Decedat: 2002
Antrenor emerit și arbitru internațional FILA ctg.excepțional;

Activitatea internațională ca antrenor:

1978-2000 – antrenor emerit
1980-1990 – antrenor de lupte la CS MUSCEL
1984 -1987 – antrenor principal Lotul Național de Lupte Tineret;
1986 – antrenor principal la C.M Lupte Tineret-Schifersthath(Germania)
1992 -1998 – antrenor principal Lotul Național de Lupte Seniori;
1996 – antrenor Lotul Național de Lupte la J.O de la Atlanta(SUA);
1997 – antrenor principal Lotul Național de Lupte Seniori Indonezia:
          – iulie – locul I, cu echipa de lupte a Indoneziei  la Hanoi(Vietnam):
          – noiembrie – locul I, cu echipa de lupte a Indoneziei la Jocurile SEA SEM din Jakarta (Indonezia);
1998 – declarat Cetățean de Onoare al Municipiului Câmpulung
2001-2002 – director general al Complexului Sportiv Poiana Brașov

Sportivi  descoperiți și antrenați  de el  la CSMuscel  – medaliați la CM și CE

 

 

1. Constantin Uță
 1983 – vicecampion european de CE de la Budapesta(Ungaria):
 1984 – medaliat cu bronz la CE de la Sthockholm(Suedia);
1984 – participant la JO de la Los Angeles(SUA);

 

 

2. Marian Sandu
1980 – campion mondial Juniori la C.M  de Lupte Juniori din Tel Aviv(Israel);
1982 – medalie argint la CE de Lupte de la Copenhaga(Danemarca);
 1991– medalie de argint la CE de  Lupte Seniori din Germania;
 1992 – medalie bronz la CE din Istambul(Turcia);
          – participant la JO de la Barcelona(Spania);
 1994  – medalie bronz la CE din Atena(Grecia);
 1996 –  medalie argint la CE din Budapesta (Ungaria);
 1996 – participant la JO de la Atlanta(SUA);
 1998 – medalie bronz la CE din Minsk(Bielorusia);
 1998  – a fost declarat cel mai bun sportiv român al anului;
2000 – participant la JO de la Sydney(Australia);
2004 – participant la JO de la Atena (Grecia).

Activitate Internațională ca arbitru

1983 – arbitru delegat la Concursul „Prietenia” de la Ulan Bator(R.P Mongolia);
1987 – arbitru delegat la Concursul „Prietenia” de la Havana(Cuba);
1994 – arbitru delegat CM de Lupte Cadeți de la Chicago(SUA);
1995 – arbitru delegat la CE de Lupte Juniori din Germania;
1996 – arbitru delegat la CM de Lupte Juniori de la Moscova(Rusia);
         – arbitru delegat la CM de Lupte Feminin de la Sofia(Bulgaria);
1997 – arbitru delegat la CM de Lupte Juniori de la Turku(Finlanda);
1998 – arbitru delegat la CM de Lupte Tineret de la Cairo(Egipt);
         – arbitru delegat la CM de Lupte Seniori de la Gavle(Suedia);
         – arbitru delegat la CE de Lupte Seniori de la Minsk(Bielorusia);
         – arbitru delegat la CE de Lupte Juniori de la Tirana(Albania);
1999 – arbitru delegat la CE de Lupte Tineret de la Budapesta(Ungaria).

M

Autor