0 10 minute 3 ani

Într-un an când prețurile la materiale de construcții, energie și gaze au dat peste cap toate calculele hârtiei și în care edilii au fost puși în mare încurcătură privind demararea, continuarea sau finalizarea investițiilor iată că în comuna Poienarii de Muscel, edilul Ion Banzea a reușit cu brio să treacă peste aceste incoveniente financiare cu speranța că lucrurile vor intra curând pe făgașul normal. Din păcate, nu a scăpat nici el de durerile de cap datorate lipsei banilor care l-au împiedicat  să-și pună în aplicare investițiile mai mari  pe care le viza în 2022, fiind nevoit să se reorienteze către altele de mai mică anvergură dar care sunt la fel de importante pentru comunitatea pe care o conduce cu rezultate excelente de peste 17 ani. Vă spuneam mai sus că, creșterea peste noapte a prețului la energie de către „băieții deștepți”, ca să parafrazăm un clasic în viață, l-a trezit repede la realitate pe edilul Ion Banzea atunci când a primit prima factură la curent mărită considerabil și asta era prin martie. Atunci și-a dat seama imediat că trebuie să facă ceva pentru a scăpa de aceste „dușuri reci” date de facturile la curent, a întrebat în stânga și-n dreapta, s-a pus la o masă cu specialiștii care i-au recomandat crearea unui parc de panouri fotovoltaice care să-i substituie consumul de energie.  Cum i s-a părut cea mai bună soluție, în acel moment dificil, edilul Banzea a revenit în Consiliul Local și le-a cerut acceptul pentru cumpărarea  și montarea unor panouri  fotovoltaice, care să le asigure liniștea…..energetică și păstrarea prețului actual la apă pentru cetățenii comunei. A primit acceptul și, imediat s-a pus pe treabă, a chemat specialiștii în acest domeniu, care după ce au calculat necesarul de energie al comunei, le-a recomandat achiziționarea a  72 de panouri fotovoltaice. Acum, important era să găsească și locul unde să le amplaseze, care trebuie  să fie în proprietatea comunei și, după studierea a mai multor terenuri, a găsit soluția optimă: stația de pompare a apei care se află la intrarea în comună întrucât acolo se află o porțiune de teren consistentă care se plia perfect  pe acest proiect. Lucrarea s-a făcut „în doi timpi și trei mișcări” – ritmul care-l caracterizează pe edilul Banzea, este de calitate și panourile au „intrat în pâine” și toată lumea  este bucuroasă. Cam așa merg lucrurile la …Poienari, mereu pe repede înainte!!! Dar asta a fost doar una dintre încercările peste care edilul a trebuit să treacă. De asemenea, mari bătăi de cap i le-a dat finalizarea asfaltării drumului comunal betonat DC 42 Valea Îndărăt pe care după trei ani de zbucium a reușit să-l finalizeze anul trecut după ce  bietul edil a trecut prin niște furci caudine care l-au dus de la disperare la ….extaz și asta pentru că nu a renunțtat la această mare ambiție care practic, l-a provocat cum nici nu spera dar din care a ieșit biruitor și cu un drum ca-n palmă. Au fost lecții pe care administrația l-a învățat pe Ion Banzea să nu renunțe niciodată atunci când i se pun piedici, ba din contră, am putea spune că l-au îndârjit și mai mult și i-au dat convingerea că numai așa se poate face treabă. Și, de aceea el nu a dat chix niciodată. Investiția acestui drum i-a secătuit bugetul în toți acești trei ani, dar nu are niciun regret pentru că a meritat. De altfel, aceasta a fost cea mai mare investiție a anului 2022, restul fiind de  o mai mică anvergură.  Pentru anul acesta, edilul pare ceva mai relaxat și asta pentru că a primit finanțări pentru mai multe investiții atât pe Anghel Saligny cât și pe PNNR dar despre ele vor scrie săptămâna viitoare când vom aloca un alt spațiu din ziarul nostru. Tatiana PETRESCU

„În 2022, am finalizat asfaltarea drumului comunal DC42 Valea Îndărăt, un drum care ne-a dat mari bătăi de cap și care a fost și foarte costisitor. Priectul a cuprins turnarea a trei straturi și la un moment a trebuit să ne oprim din cauza banilor. Investiția s-a ridicat la suma de 2,2 milioane lei, bani proveniți din bugetul local și de la Consiliul Județean Argeș. Trebuie să menționez faptul că aceasta a fost cea mai mare investiție a anului trecut. Au urmat  apoi, două investiții în satul Jugur, unde am schimbat acoperișurile la două clădiri: fosta Primărie și Grădinița de copii de la Valea Itului, acum, aceste două clădiri se află în stare de conservare și v-am spus eu la acel moment când am mers pe teren că îmi doresc ca nicio clădire aflată în patrimoniul comunei Poienarii de Muscel să nu o lăsăm să se degradeze că apoi, ne este foarte greu s-o refacem. Investiția s-a ridicat la 200.000 lei și banii sunt din bugetul local. Tot din bugetul local am mai finanțat cu suma de 10.000 lei trei biserici: Poienari, Jugur, Groșani pentru construirea unor capele.
Am întreținut drumurile comunale și am început betonarea unui șanț pe o lungime de 700 ml pe drumul „Puiești” dar nu l-am terminat din cauza banilor. Însă ne ocupăm de el, anul acesta. Lucrarea a fost executată în regim propriu și am cumpărat doar cimentul.
O altă investiție pe care am făcut-o și pentru care mă bucur că am reușit este montarea unui parc voltaic în spațiul unde avem pompele de apă. Ne-a scutit de emoțiile facturilor la energia electrică ținând cont de ceea ce se întâmplă acum pe piața de energie electrică și cea a gazelor. Investiția s-a ridicat la 200.000 lei Am ales  să  amplasăm panourile la stația de pompare a apei Pescăreasa care se află în aval de  podul Poienari și Râul Târgului. După calculele făcute, investiția se amortizează în circa un an și jumătate și ni s-a dat garanție 20 de ani.Ne-am mișcat repede, le-am cumpărat și montat pe repede-înainte și  au „intrat în pâine”, în sensul că produc curent și nu mai este nevoie să folosim pompele. Avem 72 de panouri, care produc 38kw/h iar investiția s-a ridicat la 200.000 lei. Cel mai probabil, se va amortiza într-un an și jumătate. Eu zic că am făcut un lucru bun, căci nu putea să mărim prețul apei la apă cetățenilor care de-abia pot să-l plătească pe cel actual”, era declarația edilului de anul trecut.

Tot anul trecut, am mai reușit o investiție importantă și ea vizează Școala Gimnazială Poienari care de-a lungul anilor a trecut printr-un amplu proces de modernizare. Dacă în 2021, am reușit modernizarea primului etaj al clădirii, anul trecut, am trecut la modernizarea parterului care a trecut prin aceiași pași de transformare și modernizar ca și etajul. Investiția s-a ridicat la 170.000 lei și lucrările s-au derulat pe perioada vacanței de vară iar banii au fost de la Consiliul Județean Argeș 150.000 lei, iar noi am mai pus 20.000 lei din bugetul local.
 De asemenea, am  mai reușit anul trecut să primim finanțare prin GAL,  pentru achiziționarea unui tractor multifuncțional în valoare de 36.000 euro care are lamă de deszăpezit, cisternă, tocător pentru crengi și vegetație. Este un utilaj care ne va ajuta foarte mult în muncile edilitare pe care trebuie să le facem în comună. Eu zic că este o investiție foarte bună și cum nu este făcută din banii noștri este și mai bună. Trăgând linie, eu mă declar mulțumit de cum ne-am mișcat chiar și cu banii puțini pe care i-am avut”, a declarat edilul Ion Banzea.

Autor