0 2 minute 3 ani

Așa cum v-am anunțat, în cursul acestei dimineți, Tribunalul Argeș  trebuia să  „rupă pisica în două” și să se  decisă cui îi va da câștig de cauză în cazul procesului privind stoparea lucrărilor de construcție de pe Bulevardul Pardon.  Spre bucuria câmpulungenilor, lozul câștigător a fost tras de Primăria Câmpulung care iată a ieșit învingătoare într-o bătălie din cadrul unui război de durată. Prefectura însă, mai are o cale de atac și cu siguranță că se va folosi de ea, cu toate intimidările pe care încearcă să le facă Elena Lasconi către prefectul Radu Perianu. Așadar, judecătorii au respins acţiunea Prefecturii Argeş de anulare a autorizaţiei de construcţie a Bulevardului Pardon din Câmpulung. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în 15 zile.  Iată ce conține decizia:Respinge ca neîntemeiate excepţiile privind inadmisibilitatea formulării acţiunii, invocate de către pârâtul Primarul municipiului Câmpulung, respectiv de către intervenientul accesoriu U.A.T. Municipiul Câmpulung. Respinge acţiunea formulată de reclamantul Instituţia Prefectului-Judeţul Argeş în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Câmpulung şi intervenient în interesul pârâtului U.A.T. Municipiul Câmpulung. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de U.A.T. Municipiul Câmpulung. Obligă reclamantul la plata sumei de 4.000 lei către intervenientul accesoriu, cu titlu de cheltuieli de judecată.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Arges. Pronunţată azi, 10 februarie 2023 la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă”

Autor