Oare câți oameni mai trebuie să moară pentru ca lucrurile să se schimbe la Spitalul Municipal Câmpulung?
Tocmai ce v-am relatat despre cazul bărbatului adus ieri seară, la Spitalul Municipal Câmpulung cu probleme de sănătate ce țineau de medicina internă care a fost trimis la Spitalul Județean Argeș din lipsa medicului de gardă din cadrul Secției de Medicină Internă.
Această navetă de la Câmpulung la Pitești, l-a costa viața pe bietul om care mâine, ar fi trebuit să se interneze la Spitalul TBC Câmpulung, pentru că după analize amănunțite, cei de la Pitești i-au descoperit că bătrânul avea probleme la plămâni.
Dar dacă se descoperea acest lucru la Spitalul Municipal, poate acesta mai trăia. Degeaba avem aparatură ultramodernă dacă nu avem medici dedicați, care se uită doar să-și ia banii fără să facă nimic în schimb, și acest lucru nu se întâmpla până la venirea acestor „hiene” la conducerea Spitalului care le suportă tuturor celor care fac parte din gașca lor toate mojociile.
Pentru ei nu există respectarea legii. Ceea ce se întâmplă aici sub tutela celor doi, Aron și Florea care sunt susținuți de primărița Elena Lasconi este un atentat la viața tuturor muscelenilor.
Acest lucru nu trebuie să rămână așa, iar instituțiile abilitate trebuie să se autosesizeze și să vină să ia la puricat Spitalul Municipal Câmpulung care este de peste trei ani pe avarie și toți se fac că nu văd.
Managerul interimar Florea trebuie să înceapă să facă curățenie în propria ogradă și să spargă gașca de care s-a înconjurat pentru ca o altă familie să nu mai fie nevoită să treacă prin această situație dureroasă.
S-a ajuns ca zilnic, de la Spitalul Municipal să plece bolnavii fie cu ambulanța fie cu elicopterul pentru că medicii prea puțini de aici, nu fac față sau lipsesc cu desăvârșire.
Și azi, un copilaș de 5 ani, a fost transferat cu elicopterul SMURD la un spital din Capitală pentru că acesta prezenta stări de vomă în condițiile în care avem angajați 4 medici pediatri. La fel, omul de afaceri, Dan Șipoteanu a suferit luna trecută, un infarct și pentru că Secția Cardiologie este închisă din lipsă de medici, a fost tranferat de urgență cu elicopterul la București, după ce a fost stabilizat.
Până când o să mai asistăm neputincioși să ne moară rude, prieteni, vecini, cunoscuți și să nu răspundă nimeni pentru toată această situație gravă de la Spitalul Municipal Câmpulung?
Totul depinde doar de decizia primăriței Elena Lasconi care trebuie să-i demită imediat pe cei doi, Aron și Florea care au demosntrat că nu au capacitatea să conducă o asemenea instituție sanitară!
Așadar, așteptăm demisia consilierului personal pe probleme de Sănătate al primarului cât și pe cea a lui Petrina Florea care se joacă de-a concursul cu noi, după simulacrul de examen susținut pentru ocuparea postului de manager unde a făcut pe …neprihănita. Dar mai are tupeul și nesimțirea să declare că va participa la viitorul concurs! Tatiana PETRESCU