0 6 minute 2 ani

Gata cu așteptarea! La Valea Mare Pravăț începe alimentarea cu gaze!

Vestea ne-a fost dată ieri, de edilul Boncoi jr cu o bucurie în voce ce trăda faptul că marea așteptare a luat sfârșit și oarecum rezolvarea unei mari probleme pentru că trebuie să recunoaștem, această  investiție de alimentare cu gaze la Valea Mare a dat mari bătăi de cap fostului edil, Ion Boncoi.

Astfel, „pohta, ce-a pohtit-o” și după care a tânjit ani la rândul tatăl său, Ion Boncoi s-a împlinit inițial, la doar trei zile de la alegerile din toamnă, când fiul, actualul edil, a semnat semnat contractul pentru proiectarea și execuția investiției de alimentare cu gaze a comunei îndeplinind cel mai mare vis al său, pentru care a pătimit foarte mult.

De atunci însă, până mai zilele trecute, nu s-a mai întâmplat nimic pentru că Transgazul nu dădea semne că vrea să se miște pe repede înainte așa cum era normal, și a lăsat-o moale, întârziind semnarea contractului cu firma câștigătoare.

Ironia sorții a fost că pentru acest mare proiect, seniorul Boncoi, a strâns ani la rândul, bani la teșchereaua Primăriei convins că numai așa, cu banii lui va putea să-și împlinească visul.

A bătut la toate ușile miniștrilor în speranța că va primi aprobarea pentru această mult râvnită investiție.

Și atunci când își pierduseră orice speranță, Dumnezeu i-a deschis o ușă și lucrurile au început să se miște mult mai bine, ajungând ca într-un final, fiul său să-și pună semnătura  pentru ceea ce el și-a dorit timp de 12 ani.

Nici nu vă puteți închipui ce fericire a fost în sufletul fostului edil Boncoi care a șters cu buretele toate zbaterile sale, toate nopțile nedormite, toate contrele avute cu Pavel, vechiul și actualul dușman care și-a dorit cu ardoare fotoliul de primar. Dar, nu a fost să fie!!!!! Însă acum, gata cu așteptarea!!!! Tatiana PETRESCU

 

Petre Boncoi: ” Am primit de la Mediaș răspuns că s-a terminat procedura de licitație pentru construirea stației de gaze  care se va face pe izlazul din Crețișoara. Această  licitație a început din februarie și iată că a durat  mai bine de o jumătate de an până ce s-a finalizat.

Firma câștigătoare este  tot din Mediaș și sperăm ca până la finalul acestui an lucrarea să se finalizeze.

Finanțarea  va fi  făcută de Transgaz.

În ceea ce privește rețeaua de gaze care va fi făcută de Premier energy,  vă pot spune că s-a mișcat foarte greu în ceea ce privește obținerea avizelor.

Ne-au comunicat că mai au de obținut un singur aviz care este mai ușor de luat pentru că s-au făcut toate procedurile, după care vor putea depune documentația la ANRE și după 30 de zile urmează să se elibereze autorizația.

Banii pentru această investiție  vor din bugetul local și suma se ridică la peste 35 milioane lei și  se va executa pe o lungime de 33.6km.

Evident că  investiția se va întinde pe mai mulți ani pentru că noi nu avem la buget banii aceștia, dar avem posibilitatea să plătim în rate de 4-5 milioane lei în fiecare an. Sincer să fiu, mă bucur  că am reușit  pentru că la un moment dat, ajunsesem la concluzia că acest proiect este blestemat și nu se va mai realiza.

A fost o adevărată „punte a suspinelor” ținând cont că tatăl meu avea banii în teșchereaua Primăriei și, s-a tot uitat la ei și i-a tot numărat până mai era puțin să-și iasă din minți de necaz ce-i era că nu poate face investiția.

Era la fel ca-n bancul „Să ai cu ce dar să nu ai cu cine!”. Dar nu avea ce face cu ei pentru că legile erau strâmbe la acest capitol în 2019. Guvernul făcea doar el licitațiile pentru investițiile noi și s-a mișcat precum melcul spre deloc.

Însă, când s-au reglementat treburile și s-a dat voie ca administrațiile locale să poată face licitațiile și să-și aleagă firma cu care să lucreze, tatăl meu, s-a mobilizat imediat, s-a pus pe treabă, a refăcut proiectul și a mers cu el la Guvern și a bătut pe la toate ușile, a apelat la toate PileleCunoștințeleRelațiile și nu a plecat de acolo până ce nu a primit aprobarea marelui vis”, a declarat edilul Petre Boncoi ”

 

 

Autor