0 2 minute 2 ani

Am aflat cu regret că unul dintre cei mai renumiți dascăli pe care i-a avut Câmpulungul a urcat săptămâna trecută,  la ceruri la venerabila vârstă de 93 de ani. Este vorba de profesorul de matematică VICTOR POȘOIU care a slujit pe altarele educației peste 5 decenii, timp în care i-au trecut prin mâini mii de generații de liceeni care mai apoi, au devenit oameni mari și datorită acestui om minunat care a fost „Ticu”, așa cum îl alintau toți liceenii din Liceul Dinicu Golescu din perioada anilor 1980.

Din păcate, familia a decis să-l înmormânteze la Cernica lucru care i-a pus în imposibilitate pe foarte mulți colegi de catedră, foști elevi, prieteni, cunoștințe să participe la înhumarea lui. Cu pioșenie ne rugăm  și noi pentru sufletul lui și adresăm sincere condoleanțe familiei sale care trece prin clipe grele în această perioadă. DRUM LIN SPRE STELE, DOMNULE PROFESOR!

Suntem siguri că mulți vor fi cei care se vor ruga pentru  și vor aprinde o lumânare în amintirea dumneavoastră pentru că ați lăsat urme adânci în sufletul multor generații de elevi.

Autor