0 5 minute 2 ani

Debut cu dreptul făcut  azi de managerul interimar al Spitalului Municipal Câmpulung, Petrina Alina Florea  în fața comisiei de concurs(examen) pentru care a trebuit să se întrebuințeze serios  președintele CA al Spitalului Municipal Câmpulung, Andrei Aron pentru a aduce în comisie doi  manageri de spitale veniți  tocmai din Buzău și, respectiv, Pitești, cel din urmă, am aflat că a lui cumnată care lucrează la DSP Argeș este membră în CA al Spitalului de Pneumoftiziologie Câmpulung,  așadar, fără nicio legătură cu gașca USR din preajma doamnei Florea.

Mai mult, se vede treaba că domnul Aron și-a învățat lecția foarte bine după ce a dat chix cu primul concurs(examen) organizat anul trecut, unde totul s-a făcut pe …hoțește, numai pentru a ieși doamna Florea iar comisiile au fost făcute numai cu oamenii de casă ai doamnei și ai lui Aron.

Sesizarea făcută de PSD Argeș privind ilegalitatea organizării acestui concurs a fost un „duș rece” atât pentru el cât și pentru Florea, care ce să vezi, după ce a trecut cu brio simulacrul de examen, de frica  „mișmașurilor” făcute, a refuzat să semneze contractul de manager, de fapt, nici nu l-a văzut!

Anul acesta, pentru că a avut și audiență formată din toată presa câmpulungeană,  o parte din ea, chemată în ajutor după ce noi ne-am exprimat în scris dorința de a asista la susținerea publică a proiectului de management al doamnei, Aron a vrut să ne arate că totul este transparent și astfel, nu am mai avea motive să-l acuzăm de ..aranjamente.

S-o creadă el!

S-a văzut de la o poștă că întrebările puse de  cei doi manageri de spitale din comisie au fost simple, ajutătoare pentru a nu o încurca pe candidată. Chiar dacă Florea a bătut câmpii cu grație și vă vom demonstra că nu a atins nimic din tema proiectului, ba și-a trecut și minciuni în el, de exemplu, existența  secțiilor de CARDIOLOGIE, ORL, DERMATO VENEROLOGIE care nu funcționează din lipsă de medici, comisia de concurs a nota-o cu 8.27 la evaluarea proiectului de management, cu 9.36 la evaluarea abilităților manageriale,  iar nota finală,  să fie 8.81.

Așadar, a ieșit cine trebuia! De altfel, era previzibil acest lucru!

I s-a împlinit visul doamnei Florea! Cum ar spune unii: „A murit regele! Trăiască regina!”, expresia fiind rostită la încoronarea lui Charles al VII-lea, zis şi Victoriosul, după moartea tatălui său, Charles al VI-lea în anul 1422.

De acum, sub domnia(tirania) lui Florea și Aron, la Spitalul Municipal Câmpulung, va curge numai lapte și miere, și dacă ar trebui s-o parafrazăm pe doamna Florea în pledoaria ei din examen „populația îmbătrânită și săracă din Câmpulung și zonele limitrofe” va continua să se ducă la clinicile private pentru că la Spital,  ce să vezi, fie nu sunt medici, fie cei rămași,( nu toți, mai sunt și excepții) nu au chef de muncă! Meniul bolnavilor va fi în continuare „îmbunătățit” de directorul economic  până ce se va externaliza acest sereviciu.

În continuare agresivitatea unei părți a mass media va face ca „medicii din țară să fugă de Spital” pentru a merge tocmai la cele două clinici private care le fură pacienții, deci le fac concurență neloială, după doamna Florea.

Până atunci, așteptăm cu interes conferințele de presă promise, iar comunicatorului Andrei Aron, să ne introducă la loc în grupul de presă de pe whatsapp, dacă tot vrea să-și îmbunătățească relația cu presa, dar asta cred că a spus-o proaspătul manager Petrina Florea, parcă!!!

Așadar, felicitări, domnilor din comisie, ați muncit cu folos pentru prosperitatea Spitalului Municipal Câmpulung și ai lui conducători! Tatiana PETRESCU

rezultat_proiect_manager_22.01.2024

Autor