0 6 minute 2 ani

Asemenea omologilor săi, edilul comunei Godeni, Ion Pădureanu s-a dovedit a fi un abonat constant la „turturușul” european sau guvernamental  căci, cum altfel ar putea demara și finaliza în comuna pe care o păstorește de peste 23 de ani, acesta aflându-se la al șaselea mandat de primar, investiții de anvergură care după cum știți, se pot face cu bani foarte mulți de care bugetul local nu ar dispune niciodată.

Și, pentru că atunci când a preluat mandatul de edil, în 2000, a pornit-o de la zero, prin seriozitatea, tenacitatea și muncă asiduă de care a dat dovadă în toți acești ani grei, edilul Ion Pădureanu a scos-o la capăt astfel încât concetățenii săi să se bucure de confort și civilizație precum vecinii lor.

Și, a început cu fiecare sat în parte unde  a reabilitat rețeaua de apă, canalizarea, a modernizat căminele culturale, școlile, grădinițele, a făcut asfaltări și unde nu s-a putut, a făcut întreținere de drumuri pentru a evita discuțiile.

Și-a dorit ca întreaga comună să fie modernă și a dat din coate serios pentru a face rost de finanțări pentru demarare, continuare și finalizarea acestor investiții.

În momentul de față, edilul Ion Pădureanu ne-a declarat că se lucrează cu motoarele turate la o investiție așteptată cu sufletul la gură de toți locuitorii acestei comune și ne referim desigur,  la asfaltarea tuturor drumurilor din comuna Godeni, un proiect pentru care edilul a primit finanțare pe Anghel Saligny în valoare de 1,5 milioane lei.

Această investiție are o poveste lungă pe care ne-a relatat-o edilul acum zâmbind, dar nu vă imaginați prin ce furci caudine a trecut pentru ca ea să se concretizeze În 2020, am depus un proiect  pentru asfaltarea tuturor drumurilor din comună, de fapt, l-am redepus pe cel pe care ni l-a oprit de la finanțare Ludovic Orban.

Legat de acest proiect vă pot spune că în 2019, am câştigat un proiect de „îmbunătăţire a infrastructurii de drumuri locale în comuna Godeni” care înseamna asfaltarea tuturor drumurilor din comună rămase neasfaltate.

Finanţarea era de la Fondul de Dezvoltare şi Investiţii și era  vorba de circa 15 km iar investiţia se va ridica la 9,2 milioane lei.

S-a semnat contractul de finanţare cu Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză în luna noiembrie, şi tot atunci, am semnat şi Actul Adiţional pentru virarea banilor pentru ca să se demareze lucrarea.

Însă a intervenit schimbarea Guvernului şi ordinul de plată nu s-a semnat pentru a ajunge banii la Primărie, așa încât, am zis că dacă tot am rămas cu ochii în soare să mai încercăm o dată că poate este cu noroc.  Și așa a fost, pentru că iată-ne  că ne-a trebuit ceva  ani ca să ajungem în sfârșit cu toate  drumurile asfaltate.

Mai avem puțin, și încheiem și acest capitol al drumurilor care trebuie să recunosc, mi-a dat mari dureri de cap încă de la preluarea mandatului de primar. Nu știu dacă vă mai amintiți că la noi, în comună. toate drumurile erau ciuruite, arătau ca după bombardament! „, a declarat Ion Pădureanu.

Am început cu asfaltarea  anul trecut, în satul Malu, a continuat în satul Godeni, iar acum se lucrează în satul Capu Piscului și în scurt timp, se va începe și în  satul Cotești și, odată încheiat acest proiect amplu de asfaltare a 9,7 km de drumuri, să sperăm că se vor închide și gurile opozanților săi, care stau cu ochii pe el ca vulturii în speranța că vor putea ajunge la fotoliul de primar.

Și, cum suntem într-un an electoral, vă închipuiți ce lupte se vor duce și aici!!!!

Dar, până în iunie, mai este ceva timp, și edilul Pădureanu își vede de trebuirle edilitare.

Acesta ne-a mai declarat că în paralel cu asfaltarea străzilor, acesta urmărește atent finalizarea unei investiții făcută cu bani de la bugetul local și în colaborare cu Consiliul Județean, și ne referim la „consolidarea și reabilitarea termică a sediului administrativ”, un obiectiv demarat în 2022 și la care mai este de executat doar izolația clădirii. Investiția s-a ridicat la suma de 700.000 lei și în scurt timp, urmează să fie predată lucrarea de constructor. Tatiana PETRESCU

 

Autor