Fostul primar Ștefan Benonie, reales președinte al PSD Aninoasa
Sâmbătă, la after school-ul din incinta Școlii Broșteni, Organizația Locală PSD Aninoasa și-a ales președintele.
Și, așa cum era de așteptat, fostul primar Ștefan Benonie care în tot acest timp, nu a stat cu mâinile în buzunare ci a trecut la recrutarea de noi cadre pentru a reîmprospăta organizația PSD în special cu tineri după ce i-a eliminat pe câțiva dintre foștii membri făcând-o mai puternică decât era, a fost repus în funcția de președinte PSD Aninoasa cu unanimitate de voturi.
Votul de încredere acordat sâmbătă, fostului edil Benonie Ștefan îi asigură acestuia accederea către fotoliul de primar, funcție pe care a pierdut-o acum 3 ani pe nedrept, am spune noi.
La eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, alături de o echipă numeroasă din care au făcut parte parlamentarii: Cristina Mariana Stocheci, Nicolae Pavelescu, Nicolae Georgescu și Remus Mihalcea, subprefectul Bogdan Minciunescu, directorul general adjunct Romsilva, Olavi Nițescu, primari din zonă și consilieri locali și județeni.
“Ștefan Benonie are toată susținerea și aprecierea echipei PSD. Și-a demonstrat din plin calitățile de gospodar și știu că se bucură de susținerea și încrederea oamenilor din Aninoasa. Și asta deoarece Ștefan Benonie s-a zbătut pentru a atrage fonduri guvernamentale și europene pentru proiecte importante pentru dezvoltarea comunei. Ne bizuim pe astfel de oameni care pun comunitatea și nevoile ei pe primul loc! Sunt convins că va continua să facă treabă bună pentru Aninoasa! Mult succes!”, a declarat președintele Ion Mînzînă.