Mâine, 19 mai 2024, vestita serbare câmpenească „Urcă oile la munte” devenită tradiție pentru locuitorii comunei Poienarii de Muscel și nu numai, va fi o nouă ocazie de distracție găzduită de satul Jugur. Sărbătoarea se va desfășura la Căminul Cultural Jugur, acolo unde toată suflarea comunei își va da întâlnire pentru a petrece clipe relaxante alături de familie, prieteni, rude, vecini și de ce nu, de oaspeți veniți din alte localități. Așa cum ne-a obișnuit, harnicul edil Ion Banzea și în acest an, a organizat totul ca la carte, pentru a le oferi concetățenilor săi clipe de bucurie alături de interpreți ai muzicii populare cunoscuți.
Startul distracției va fi dat cu începere de la ora 13.00, când pentru buna dispoziție a celor prezenți se vor ocupa: ROBERT TÂRNĂVEANU, ILIE DURĂ, IONICĂ RADU ȘI Trupa „RECORD”, CRINU SPĂTARU, SIMONA STOICA, MARIA GHIORGHIȚOIU, MĂDĂLINA ENARU, Ansamblul Folcloric „CARPAȚI”, ALEXIA RĂDICI, Grupul „MIORIȚA” din Jugur, Grupul de fluierași „ION ARSENE”, Taraful „RAPSOZII MUSCELULUI”. Pentru cei doritori de distracție pot da o fugă până la Jugur pentru că nu vor regreta. Gazdele îi vor întâmpuna cu mici, bere, friptură, bulz, pastramă, dulciuri, răcoritoare și multă voie bună. De altfel, edilul Ion Banzea este cunoscut ca fiind un bun amfitrion și nu credem că mâine se va dezice de această calitate. Așa că, nu ezitați să ieșiți din casă, mai ales că și vremea va fi una frumoasă pentru a vă distra pe cinste la Jugur! Tatiana PETRESCU