La Schitu Golești, edilul Miriță, lucrează pe „repede-înainte” la cea mai mare investiție, cea a canalizării – etapa III și așteaptă în grafic cu reabilitatea, modernizarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale Schitu Golești
Nici edilul comunei Schitu Golești, Vasile Tudorel Miriță nu a stat cu mâinile în sân pe perioada celui de-al doilea mandat al său şi, asemeni omologului din Poienari a muncit pe rupte pentru concetăţenii săi şi pentru a face din comuna sa una mult mai modernă şi civilizată, ba am putea spune uitându-ne la proiectele derulate în tot acest timp, că nu s-a odihnit mai deloc.
Ei bine, nici în cel de-al doilea mandat, acesta nu a stat pe tânjală pentru că agenda de lucru a fost „full”. Trăgând linie şi adunând, edilul din Schitu Golești, a punctat la absolut tot: apă, canalizare, gaze, asfaltări, şcoli, cămine culturale, săli de sport, autorizări ISU pentru unităţi de învăţământ, este la zi cu întocmirea proiectelor pentru care caută finanţări de oriunde numai din bugetul local nu, şi după cum o să vedeţi mai jos, nu are de gând să micşoreze viteza de execuţie pe care şi-a impus-o încă din primul mandat chiar dacă ar putea să meargă la „ralanti” pentru moment.
Cum în Administraţie, vacanţa este un….lux pe care edilul nu şi l-ar permite, acesta „turează” motoarele la maxim şi acum, pe ultima sută de metri şi credem noi că nu greşeşte. Adept al proverbului „Cum îţi aşterni, aşa dormi!”, se vede treaba că Vasile Tudorel Miriță va avea un „somn liniştit” pentru că şi-a aşternut ….bine. În schimb, contracandidații săi vor avea coșmaruri și asta pentru că nu au argumente solide pentru a visa la fotoliul de primar. Edilul Miriță le va strica planurile pe 9 iunie și va ieși victorios printr-o luptă a faptelor, nu a vorbelor!
Canalizarea, episodul trei, se află în grafic
La momentul actual, în comună, se derulează una dintre cele mai importante investiții și ne referim la cea de canalizare etapa a III-a pentru că prima etapă și a doua etapă au fost finalizate cu brio și cu o economie de 400.000 lei la buget, după ce constructorul a lucrat în ritm alert, pentru a duce la la capăt o investiție costisitoare și aici ne referim la suma de 8,3 milioane lei.
Așadar, edilul Miriță și-a trecut în cont una dintre cele mai grele investiții la care omologi de-ai săi, încă visează, asta în timp ce el se apropie de finish după niște eforturi și disperări pe cate numai el le știe. Dar pentru că memoria unora dintre noi este foarte scurtă, o să trecem în revistă cele trei etape care fac din edilul Miriță un gospodar fără pereche și un vizionar, pentru că veți vedea că acesta s-a pus la adăpost de toate greutățile care au venit pe parcursul desfășurăril acestor trei etape a canalizării. Nu cred că mai este nevoie să amintim ce înseamnă un proiect de o asemenea amploare și de o asemenea anduranță!
Așa cum avea să declare edilul la acel moment, această investie a canalizării etapa I, a început în aprilie 2019, în urma unui proiect depus la Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației prin PNDLII, iar valoarea de finanțare a fost de 8,3 milioane lei din bugetul de stat și diferența de 600.000 lei din bugetul local. Ea s-a făcut pe o lungime de 7,3km cu stație de epurare dimensionată pentru 4000 de locuitori ce s-a realizat în 2019 cu două module.
Cea de-a doua etapă a canalizării s-a demarat în luna martie 2021 iar investiția s-a derulat pe o lungime de 8 km cu două subtraversări pe DN73 iar costul ei s-a ridicat la peste 8 milioane lei. Cum edilul Miriță își dorea să o finalizeze cât mai repede, a deschis o linie de credit bazându-se și pe pofta de muncă și seriozitatea constructorului care i-a promis, că dacă există banii, el face și pe „dracu în patru” și termină investiția mai repede cu doi ani și s-a ținut de cuvânt!
Cea de-a treia atapă a canalizării a debutat cu brio în toamna anului 2023 și de atunci până astăzi, constructorul lucrează pe repede înainte pentru finalizarea ei. „Rețea de canalizare menajeră și stație de epurare în comuna Schitu Golești, etapa III ( străzile laterale din satele Schitu Golești și Lăzărești și satul Costiță)” este o investiție cu finanțare din bugetul de stat pe Anghel Saligny, în valoare de 16,5 milioane lei.
De altfel, fără lipsă de modestie, edilul Miriță a recunoscut că anul trecut, a fost unul dintre cei mai prolifici ani ai celor două mandate dar complicat mai ales în ceea ce privește decontarea/ rambursarea unor sume provenind din finanțări europene sau naționale, în sensul că au fost și sunt întârzieri la plăți. Și, ca să nu credeți că ceea ce spunem sunt vorbe bune, vă dăm cronologia investițiilor din 2023 când s-au finalizat și recepționat următoarele lucrări de investiție:
- ianuarie – „Rețea de canalizare menajeră și stație de epurare în comuna Schitu Golești, etapa II”, care a avut o valoare de 9,1 milioane lei, bani care au provenit din bugetul local și un împrumut pe care am fost nevoiți să-l facem la Trezoreria statului, însemnând: 7,5 km rețea, 2 subtraversări la DN 72 și o subtraversare la CFR;
- mai – ” Reabilitarea clădirii socio-culturale”, care s-a ridicat șa suma de 2,1 milioane lei, baniproveniți din fonduri europene prin AFIR și buget local;
- august – „Sala de sport de la Școala Gimnazială Lăzărești”, care a avut o valoare de 1,2 milioane lei, provenind din fonduri europene prin POR;
- septembrie – „Sala de sport de la Scoala Gimnaziala nr.1 Schitu Goleşti”, prin CNI, care s-a ridicat la suma de 7,6 milioane lei.
- Tot în 2023, s-a început execuția la alte două investiții și vorbim despre :
- octombrie – „Rețea de canalizare menajeră și stație de epurare în comuna Schitu Golești, etapa III ( străzile laterale din satele Schitu Golești și Lăzărești și satul Costiță)” cu finanțare din bugetul de stat pe Anghel Saligny, în valoare de 16,5 milioane lei, și care până la această dată s-a realizat 1,9 km din cei 11,5km ai investiției;
- „Reabilitarea energetică a Primăriei Schitu Golești”, cu suma de 450 mii lei proveniți din fonduri europene prin PNRR și , până la această dată, s-a reușit înlocuirea tâmplăriei și izolarea termică a podului.
Despre alte investiții aflate în diferite etape vă putem spune că 03.01.2024, a fost data de deschidere a ofertelor pentru „Reabilitarea energetică a Școlii Gimnaziale nr.1 Schitu Golești”, investiție cu valoarea de 1,9 milioane lei, fonduri europene prin PNRR. După aflarea constructorului, investiția a demarat și acum se lucrează în ritm alert, așadar constructorul se află în grafic
- Tot în acest an, vor începe alte investiții pentru care sunt semnate contracte pe fonduri europene, și anume:
- „Modernizarea iluminatului public în comuna Schitu Golești”, cu valoarea de 790 mii lei prin AFM;
- „Montarea a 5 stații de încărcare pentru vehicule electrice”, cu valoarea de 790 mii lei, prin AFM;
- „Dotarea școlilor din comuna Schitu Goleşti cu mobilier școlar și echipamente digitale”, cu valoarea de 756 mii lei, prin PNRR;
- „Extinderea rețelei de gaze naturale pentru satul Loturi și pentru tronsonul Valea Neagră din satul Valea Pechii”, cu valoarea de 1,5 milioane lei, cu finanțare din bugetul de stat, prin Programul Anghel Saligny. Așa că are cu ce se lăuda edilul Miriță pentru că investițiile au curs gârlă și s-au finalizat în termen, ba chiar cu economii la buget, lucru care nu se întâmplă pela alte „case”. Tatiana PETRESCU CMF: 21240015