0 5 minute 2 ani

Comuna Poienarii de Muscel a cunoscut, în ultima perioadă, o dezvoltare continuă. Și acest lucru s-a datorat în primul rând, capacității de înţelegere a celor din administraţia locală, care au realizat că, dacă nu dezvoltă o infrastructură modernă, drumul comunei către prosperitate este din ce în ce mai anevoios.

Ion Banzea a înţeleles, în tot acest timp de când este primar, ce trebuie să facă pentru a aduce un aer prosper în localitatea sa, având la bază experienţa de fost viceprimar, unde şi-a făcut să zicem ucenicia în administraţie.

De altfel, de când se afla la cârma comunei acesta a renunţat la cuvintele „dacă”, sau „poate”. Pentru el nu există decât „da” sau „nu”. Este omul acţiunii şi acest lucru s-a văzut şi se vede cu ochiul liber plimbându-te prin comună.

Este unul dintre edilii care stă bine la fapte, nu la vorbe şi care nu a ezitat să-şi suflece mânecile şi să muncească cot la cot cu angajaţii Primăriei atunci când i se părea lui că lucrurile nu merg aşa cum ar fi trebuit.

Proiectele finalizate în acest timp în comună pentru îmbunătățirea confortului concetățenilor săi dar și pentru înfrumusețarea localității au demonstrat că Ion Banzea este un bun gospodar, cu simț civic dezvoltat dar și cu respect pentru cei care l-au votat.

Anii 2019 și 2020 au fost unii dintre cei mai prolifici pentru Administraţia Locală din Poienarii de Muscel şi asta pentru că  în 2017 a fost beneficiara a trei proiecte, dintre care două cu finanţare guvernamentală, prin PNDL II în valoare de 1,5 milioane lei și ne referim aici la construirea unui Dispensar Medical şi captarea unui izvor de pe Valea Iederii precum și despre modernizarea Grădiniței nrr.2 din Poienari, investiție care s-a făcut cu finanțare de la bugetul local și Consiliul Județean. Sunt investiții care se văd!

 Ion Banzea face parte din edilii care stăpânește bine arta administrării banului public și  a demonstrat asta pe parcursul celor patru mandate iar schimbarea la față a comunei pe care o păstorește se vede cu ochiul liber. Numai în 2023,  a primit finanțare guvernamentală pentru șapte proiecte și iată care sunt acestea:

  • „Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătății serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ teritoriale”, un proiect în valoare de 2.183.497, 68 lei, pe PNRR;
  • „Modernizare drumuri de interes local-DL „Peste coastă” și DL „Leculești” = 2188 m” în valoare de 3.895.912,44 lei, pe  Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”;
  • „Înființare de rețea canalizare ape uzate menajere și stație de epurare în satele Poienari și Groșani”, în valoare de 29. 982. 032, 1 lei, pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”;
  • „Modernizarea sistemului de iluminat public” , în valoare de 1.049.117,84 lei, pe Agenția Fondului de Mediu;
  • „Stații de încărcare pentru vehicule electrice în Jugur (1 buc) și Groșani(1 buc)”, în valoare de 405.979,73 lei, pe Agenția Fondului de Mediu;
  • „Școala-oglinda comunității”, un proiect pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr.1 Poienari cu echipamente digitale și mobilier școlar”, în valoare de 435.499,73 lei, pe PNRR-Ministerul Educației;
  • „Înființare sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale”, în valoare de 7.6 milioane lei, pe Anghel Saligny. Cea mai mare parte a acestor proiecte se află în stadiul licitațiilor și după aflarea firmei câștigătoare , vor demara lucrările pentru că după cum știți, edilul Banzea este foarte operativ.

În acest moment, se află în derulare proiectul de modernizare a iluminatului stradal, în urma căruia vor fi montate peste 360 de lămpi moderne care vor scădea cu siguranță cu mult factura lunară la curent, așa încât cei 1 milion de lei investiți își vor face treaba  și toată lumea va fi mulțumită, atât primarul cât și locuitorii care vor vedea ce înseamnă un iluminat modern cu senzori.

Așadar, ca o concluzie, anul acesta, la Poienarii de Muscel se va lucra cu „motoarele turate” la maxim pentru că este unul foarte important pentru comunitatea pe care o va conduce cu siguranță, Ion Banzea și după 9 iunie!

Merită să fie primar pentru că a demonstrat că VREA și POATE!

Comandat de PNL Organizația Argeș; CMF: 21240015; Executat de SC EDIT PRESS ACTUAL SRL

 

 

 

 

 

Autor