Ieri, a aviut loc, ultima ședință ordinară a Consiliului Local Câmpulung din această legislatură. Cel de-al doilea punct trecut pe Ordinea de zi care prevedea aprobarea categoriilor de tarife și taxe practicate de SC Piețe Comunitare Muscel SRL începând cu 1 iulie 2024, a susccitat cele mai aprige discuții între consilierii locali și administratorul Pieței, Edi Boeru dar, de departe cel mai vocal a fost consilierul local POL, Dan Șain care practic, l-a „băgat” în corzi pe acesta și a început să-l ia nu, la pumni ci la întrebări.
Convins că această indexare a tarifelor pentru comercianți nu aduce nimic bun pentru negustori pentru că evident, aceștia vor crește prețul legumelor și fructelor și paguba va fi așadar în buzunarele cumpărătorilor, Dan Șain a început să-l ia la bani mărunți pe Boeru care degeaba a încercat să-i explice că această mărire este mică, de circa 2 le/mp pentru cei care vând la tarabă și 4 lei/mp pentru spațiile comerciale închise, căci nu s-a putut înțelege cu el!
Enervat de văicărelile lui Edi Boeru, acesta i-a recomandat să-și eficientizeze activitatea și i-a dat și un pont: externalizarea serviciului de contabilitate care este ca un bolovan de gâtul acestei societăți.
L-am fi crezut pe Șain că este bine intenționat dacă timp de 4 ani de când este consilier local, ar fi manifestat aceeași grijă pentru banii cheltuiți din buzunarul administrației locale dar ne-a demonstrat contrariul, așa că nu poate fi credibil.
Ba mai mult, discuția pe acest subiect era sterilă și asta pentru că aceste tarife fuseseră deja aprobate în ședința AGA la care acesta nu participase. Așa că probabil, această ultimă zvâcnire a lui în Consiliul Local s-a vrut a fi un fel de „dans al lebedei”. În scurt timp, însă, i-a fost domolit elanul de a le preda lecții de economie și bună administrație la televizor, de către Ionel State și viceprimarul Adrian Vlădău care i-au reamintit că discuția este în zadar. Tatiana PETRESCU
Dan Șain, consilier local POL : „Am văzut proiectul de hotărâre și nu văd necesitatea majorării tarifelor, în condițiile în care la această societate în afară de majorarea tarifelor nu văd nicio altă măsură de eficientizare a societății. Niciuna! În acest moment, conform Priectului de Buget pe care îl avem prezent la punctul următor apare acest lucru: 65% din veniturile societății sunt cheltuieli salariale, 26% -materiale. De ani de zile, nu au deloc profit și le-am spus de atâtea ori că trebuie să restructureze societatea care nu poate fi o „societate socială” . Dacă vrem s-o numim așa, toate veniturile se duc pe salarii și este în regulă! Dar încă o dată spun: nu văd altă măsură, decât scumpirea tarifelor!”
Director Piață, Eduarrd Boeru: „Așa cum am prezentat proiectul în ședința AGA , am supus aprobării și proiectul de buget și majorarea tarifelor, care de fapt, nu există pentru că este o indexare cu indicele inflației. În legătură cu profitul, și anul acesta avem profit 141.000 lei pe care l-am distribuit 50% administrației publice – 50% pentru reparații și alte nevoi. Motivația acestor măriri de taxe este faptul că societatea noastră nu poate funcționa cu un buget de 1.400.000 lei/an cu 14 salariați, dintre care 1 post este vacant și dintre ei, 9 sunt sub salariul minim pe economie și ținând cont că din 1 iulie se va mări salariul minim, din această cauză, am solicitat indexarea tarifelor cu 13,8%. Eficientizarea societății a început de vreo 4-5 ani cu reducerea de personal.și am ajuns la minim. În 2020, am avut 18 salariați și am ajuns la 13.”
Dan Șain: „Și eu vă spun că indexarea tarifelor la piață, duce la scumpirea produselor din piață.Pentru că este simplu: plătesc chirie mai mare, mult mai mare, Un euro/mp chirie aplicat unei societăți comerciale contează.Este un cost pe care nu-l vor suporta comercianți, ci îl vor translata în produse. Spuneți-mi câți din salariați primesc bonuri de masă și vouchere de vacanță?”
Edi Boeru: „Toți în afară de mine!”
Dan Șain: „A, bun! Deci, nu este niciunul sub salariul minim. Asta este o poveste, nu mai vindeți povești, vă rog frumos! Știu că ne place la toți să ne văităm. Cred că nimănui nu-i convine că Guvernul a mărit până la urmă, salariul deși, este normal, pentru că trebuie să ajungem și noi la normalitate căci suntem europeni și trebuie să avem niște salarii. Hai să eficientizăm munca! Aveți 1 400.000 lei cifră de afaceri, aveți 13 angajați efectiv”
Edi Boeru: „La o societate ca a noastră cu venituri foarte mici, nu putem să ne desfășurăm activitate. Noi avem trei puncte de lucru, lucrăm de la 7.00 la 19.00 și în ture. Dacă dumneavoastră credeți că, cu un singur om putem să facem două ture și să lucrăm 7/7 zile, este complicat! Trebuie să respectăm și legea!”
Dan Șain: „Eu mă așteptam desigur, să externalizați din servicii care să vă aducă cheltuieli civilizate. Aveți cheltuieli foarte mari! Vă propun eficientizarea contabilității. Știți cât costă în momentul acesta, contabilitatea la piață? Vă spun eu: câteva sute de milioane lei.”
Viceprimarul Adrian Vlădău: „Când vom avea noua hală, fiți sigur că vom avea un management eficient care va duce la creșteri spectaculoase!
Consilier local ADU, Ionel State: „Discuțiile acestea trebuiau să aibă loc în ședința AGA. S-a votat acel proiect și nu știu ce am mai avea acum de discutat”
Adrian Vlădău: „Domnul Boeru, vă rog să ne spuneți efectiv, cu cât crește acest tarif/mp ca să nu creadă comercianții că este o mărire care-i blochaeză”
Edi Boeru: „Așa cum v-am spus, tarifele vor crește cu 13,8%. Noi am mers cu același tarif de la începutul anului, tocmai pentru că ne-am gândit că era perioada de iarnă și nu știam când vom începe proiectul la piață. Creșterea este mică ceea ce înseamnă o majorare cu 2 lei cu excepția spațiilor comerciale închise unde creșterea va fi de 4 lei( de la 33 la 37 lei)”

