Tarifele impuse la Piața Centrală, un subiect „fierbinte” și îndelung discutat de consilierii locali
Ședința ordinară de Consiliu Local de la sfârșitul lunii ianuarie, a fost una maraton, care s-a încadrat pentru prima dată, în tiparul celor de dinanintea venirii Elenei Lasconi la Primăria Câmpulung.
Au fost patru ore de discuții aprinse pe subiecte importante precum cea a măririi taxelor la comercianții care-și vând marfa în Piața Centrală în niște condiții deloc plăcute ochiului, în praf, aglomerație, mizerie, o „țigănie” dacă ar fi să-l cităm pe un consilier local PSD, lucru perfect adevărat de când s-a demarat mare construire a Pieței care a dus la mutarea lor în corturi pentru a-și vinde marfa.
De aproape un an, aceștia au îndurat temperaturile ridicate din timpul verii și acum pe timpul iernii, gerul cumplit care au avut ca rezultat alterarea mărfii și acum sunt din nou nevoiți să suporte o altă mărire a taxelor după cea semnificativă din luna iulie.
Dureros este că această mărire se răsfrânge asupra noastră, a cumpărătorilor, și se pare că nimănui nu-i pasă! Toți se ascund în spatele vechiului și obositorului text: „ne obligă legea!”.
De apreciat încă o dată, vivacitatea și incisivitatea consilierilor din Opoziție care au demonstrat încă o dată că chiar dacă sunt în minoritate, sunt gata să se bată până la final pentru a le apăra drepturile câmpulungenilor care i-au trimis acolo, reușind să atenueze întrucâtva, pasivitatea consilierilor USR deveniți încă de la începutul mandatului simple „plante ornamentale” transformate de Elena Lasconi într-o mașinărie de vot și asta pentru că în majoritatea lor, habar nu au despre ce se vorbește în propoziție, sunt preocupați de telefoane, nu de subiectul discuțiilor și cu toate acestea noi,depindem de deciziile lor. Dar, dacă așa a vrut poporul! Facă-se voia lui!
Un gust amar a lăsat din păcate, viceprimarul Alin Vlădău, președintele ședinței, care și-a „dat” în petec cu tupeul afișat pe parcursul derulării ședinței mânat în lupta cu consilierii locali opozanți pentru a demonstra șefei lui, Elena Lasconi, prezentă în sală după o absență de mai bine de 8 luni că își merită locul.
Din păcate, acest „pulseu de tupeu” i-a stricat imaginea și cel care l-a pus la punct atunci când a vrut să facă pe „tiranul” și să le oprească avântul celor din opoziție, a fost consilierul local PSD,Bogdan David care i-a spus clar că depășește limita bunului simț.
Considerând că cei care își comercializează marfa în condițiile oferite de Primărie, până la finalizarea Pieței, ar fi trebuit să nu li se mai perceapă taxe, venind și cu o propunere în acest sens. De aici, a început războiul, întrucât propunerea lui punea în mare încurcătură Primăria Câmpulung care este cu buzunarul gol, după toate proiectele finalizate de doamna primar și banii âia mulți aduși la buget „cât bugetul Câmpulungului pe 40 de ani”. Glumim, desigur!
După discuții aprinse, David, și-a retras propunerea până la o viitoare ședință ordinară când va repune pe tapet acest subiect! Atunci vom vedea care sunt cei care vor binele câmpulungenilor! Mai jos, aveți dialogul spumos dintre Bogdan David și Alin Vlădău! Tatiana PETRESCU
Consilierul local PSD, Bogdan David: „Eu nu aș fi pus niciun tarif comercianților în toată această perioadă în care nu există piață, pentru că logic, dacă nu ai piață, nu trebuie să ai nici tarife! Vă aduc aminte că în urmă cu puțini ani, din conturile Pieței, Primăria, a luat un milion de lei proveniți din profituri. Din acești bani, ar fi trebuit să subvenționeze Piața până la finalizarea ei din luna august 2025. Eu cred că în momentul de față, în condițiile în care stau ei, nu ar trebui să plătească tarife!”.
Consilier local Forța Dreptei, Ionel State: „Ar trebui să se înțeleagă că nu este Serviciu, este societate comercială iar ea trebuie să se autofinanțeze. Cred că este greu și pentru ceea ce propune domnul David ca Primăria să dea bani către o societate comercială”.
Bogdan David: „Atâta timp cât Consiliul Local este acționar majoritar, se poate orice!”
Director economic Primăria Câmpulung, Violeta Iarca: „Vorbim despre transferul unei sume de bani atunci când, SC Piețe s-a transformat din Serviciu Public și s-a constatituit ca societate comercială.
Ei au fost depozitați la o bancă și lăsați la dispoziția societății cu scopul de a se construi o piață nouă. Cum Primăria avea încheiat un contract de finanțare cu CNI pentru proiectul de construcției a acestei piețe, nu se mai justifica rămânerea banilor în acel depozit de la bancă și ei, au fost direcționați către bugetul local, respectându-se destinația pentru care au fost transferați.
Acele sume de bani, au rămas în excedentul bugetului local iar în 2024, au fost prevăzuți prin buget pentru proiectul de consolidare a corpurilor administrative ale Pieței. Considerăm că a fost făcut un transfer legal și necesar din punctul nostru de vedere la momentul acela”
Bogdan David: „Eu nu am spus că nu au fost legali. Și nici nu m-am referit la acei bani. Vedeți că au fost două sume: acel milion de lei pe care Primăria i-a dat și apoi, i-a retras și încă o altă sumă strânsă de Piețe de-a lungul anilor și pe care Primăria i-a luat pe toți. Verificați și vorbim la ședința următoare!”
Violeta Iarca: „O să verificăm dar din câte cunosc, au fost doar sumele acelea de bani retrase de la Banca Transilvania. Dar, o să verific ceea ce ați spus dar nu sunt convinsă!”
Bogdan David: „Eu consider că Piața este un punct de interes pentru toată lumea și nu cred că trebuie să ne spuneți dumneavoastră cât să vorbim! Dacă vă grăbiți, puteți să mergeți acasă!”
Viceprimarul Alin Vlădău: „Codul Administrativ îmi permite acest lucru!”
Bogdan David: „Codul Administrativ vă permite multe și tupeu!”
Bogdan David: „Am făcut propunerea și vă rog să o supuneți la vot pentru ca cei care stau în cort, la Piață, să nu plătească chirie pe perioada construcției Pieței și sunteți obligat s-o supuneți la vot!”
Alin Vlădău: „Eu propun la momentul acesta colegilor consilieri să supunem la vot ca să oprim discuția pe acest punct!”
Bogdan David: „Domnule viceprimar, înțeleg că aveți tupeu nemărginit dar vin și vă întreb: avem voie să mai facem vreo propunere la vreun material, ca să știm?”
Alin Vlădău: „Tocmai v-a spus doamna secretar care-i procedura!”
Bogdan David:” Procedura spune că în momentul în care se votează taxele, să putem să venim cu modificări la ele dacă avem propuneri!”

