0 8 minute 1 an

Modernizarea clădirii fostului Cinematograf Balada, o „ciorbă reîncălzită” în zadar

Dacă în ședința de Consiliul Local din 22 februarie 2023 li se supunea aprobării aleșilor locali „Proiectul de Hotărâre cu privire la aprobarea preluării Cinematografului Balada(clădire și teren) din domeniul privat al statului și Administrarea RADET România Film și trecerea lui în domeniul public al municipiului Câmpulung și în administrarea Consiliului Local al municipiului Câmpulung”,  după alte  încercări făcute de foști edili, ei bine, atunci ne-am întrebat pe bună dreptate, ce facem cu această clădire?

Pentru a reîmprospăta memoria celor pentru care acest cinematograf a însemnat ceva, le reamintim că el a fost construit în anii 1977-1978 și timp de 10 ani, i-a bucurat pe câmpulungeni și musceleni cu filme.

Din păcate, din cauza vremurilor dar și a vremii, acesta a început să se descompună  sub ochii neputincioși  și nepăsători ai autorităților dar și a locuitorilor din zonă.

 La acel moment, în viziunea primăriței Lasconi, această clădire după ce va reabilitată pe fonduri europene, pentru că bugetul local nu permitea mai nimic în afară de plata salariilor și cofinanțările pentru proiectele europene,  urma să fie transformată în sala de teatru, cinematograf, închiriată pentru conferințe, etc.

Ne amintim că, fostul edil, Liviu Țăroiu își propuse ca acolo să înființeze un Club al Pensionarilor și ideea nu era rea pentru că  de cum a venit la Primărie, Elena Lasconi s-a pus pe demolat tot ce-i ieșea în cale, așa încât nu au fost iertați nici seniorii noștri care au rămas  …în aer după ce  aceasta a desființat Clubul Pensionarilor din centru,  gazduit de o clădire administrată de Consiliul Județean și pe care la un moment dat, Primăria  a preluat-o de la ei și cam atât pentru că și acum este încuiată, în așteptarea unor bani europeni.

Ei, bine, ieri, a fost repus pe tapet  din nou, acest subiect care se dovedește a fi o  „ciorbă reîncălzită”, pentru care chipurile,  Primăria Câmpulung a  găsit după doi ani de la preluarea lui, o axă de finanțare europeană prin care să reabiliteze și să  modernizeze această clădire  așa încât, pe ultima sută de metri,  așa cum se obișnuiește la noi, când mai sunt  doar trei săptămâni până când se închide sesiunea de depunere a dosarelor, aparatul de specialitate al primăriței, s-a grăbit să vină cu arobarea acestui PH în Consiliul Local.

„PH privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție Devizului General și a Indicatorilor Tehnico Economici pentru obiectivul  Reabilitare Cinema Balada”

După ce l-au consultat, consilierii locali din Opoziție au început să pună întrebări  și prima care a „spart” gheață, a fost Loredana Năstase care a „pus tunurile” pe  city managerul Ioana Marcu și a început s-o „bomardeze” cu întrebări foarte pertinente, am adăuga noi.

Atunci când  Ioana Marcu  a fost prinsă în corzi,  pentru a ieși cu obrazul curat,  nu a pregetat chiar să facă  pe „Mama Omida”,  riscând să dea un pronostic și să-i asigure pe  consilierii locali că chiar dacă este târziu, ea este sigură   că „ADR Sud Muntenia va prelungi axa cu cel puțin 6 luni”, așa că,  termenul limită nu va fi o problemă pentru Primăria Câmpulung.

Acum, vom vedea dacă se și vor adeveri aceste „viziuni” ale doamnei Marcu. Dar cifrele ultimilor ani atunci când vorbim de implementarea proiectelor europene arată cu totul altfel, decât viziunile doamnei Marcu și a promisiunilor făcute de șefa sa, Elena Lasconi.

Cert este că proiectul este pierdut din fașă și într-un alt articol  vă vom arăta și de ce. Mai jos, aveți dialogul spumos dintre cele două doamne care trebuie să recunoaștem, nu  prea s-au menajat, apelând uneori, la ironii subtile pentru a-și atinge scopul. Tatiana PETRESCU

Consilier Local PNL Loredana Năstase: „Acum, că vrem sau nu vrem, asta este! Proiectul este făcut, și am o singură întrebare pentru doamna city manager: Ați spus că este urgent, pentru că bănuiesc că aceasta este urgența acestei întâlniri, faptul că se va închide această linie pe data de 03.03.2025. Aveți PT -ul făcut în momentul de față?”

City managerul Ioana Marcu: „Este aproape finalizat”.

Loredana Năstase: „Ce înseamnă „aproape finalizat?” Aveți siguranța că veți reuși să-l depuneți pe 03.03.2025?”

Ioana Marcu: „Da!”

Loredana Năstase: „Le spun și colegilor mei că această linie de finanțare, s-a deschis pe 01.09.2025, așa încât, au trecut 5 luni de la demararea ei iar noi, venim cu el în ultimele trei săptămâni!”

Ioana Marcu: „Nu am mai verificat de ieri, dar, la nivel de SUD Muntenia, nu au fost depuse decât 4 proiecte. Cel mai probabil,apelul se va prelungi cu cel puțin 6 luni!”

Loredana Năstase: „Vreau să vă mai întreb, dacă pentru proiectul ăsta, dumneavoastră ați consultat comunitatea și în mod special, zona aceea, să vedeți dacă sunt de acord cu ce le propuneți? Acolo, sunt foarte mulți pensionari. I-ați întrebat și pe ei? Nu credeți că ar trebui să mai țineți cont și ce zice comunitatea?”

Ioana Marcu: „Acolo a fost cinematograf și nu se schimbă nicio funcțiune!  El a fost preluat cu intenția de a se păstra caracterul cultural. Nu știu dacă dumneavoastră ați mai fost în ultimul timp, la cinematograf dar o clădire întreagă doar  pentru cinematograf nu prea rentează în acest moment.

Majoritatea școlilor își doresc posibilitatea să facă serbări într-un centru organizat pentru că în afară de Colegiul Carol și Colegiul Dinicu Golescu nu prea avem săli amfiteatru în cadrul școlilor și, am crezut că este oportun să reabilităm acest cinematograf  și să-l  redăm cetățenilor ”

 

Loredana Năstase:  „Doamna Marcu, dumneavoastră sunteți o femeie inteligentă și eu apreciez acest lucru și de fiecare dată, încercați să duceți în derizoriu ceea ce spun eu.  Am înțeles ironia fină cu cinematograful și vă spun că am fost la cinematograf și mă ocup de spectacole.

Ați spus că veți reda vechea funcționalitate de cinematograf iar eu  am spus „și de cinematograf” pentru că va fi o sală și pentru alte activități. Lucru pe care mi l-ați spus și dumneavoastă dar cu alte cuvinte”.

Ioana Marcu: „Eu nu mai am de spus nimic legat de acest subiect!”

 

 

 

 

 

 

Autor