0 3 minute 1 an

Un document de pe vremea regelui Carol al II-lea, întocmit pe 1 iulie 1935 şi care consemna ctitorirea de şcoală nouă în comuna Lereşti, a fost descoperit pe 9 septembrie 2011, întâmplător, de unul dintre muncitorii care lucra la reabilitarea Școlii Generale din localitate, zidit într-un perete al fostei şcoli primare de fete.

Documentul, alături de două copii ale sale, era „ambalat“ într-un cilindru de tablă galvanizată, acoperit cu un strat etanş de smoală, şi se prezenta într-o stare impecabilă de conservare, fiind ferit de-a lungul anilor de acţiunea nocivă a unor factori naturali.

Înscrisul cu pricina a fost descoperit de Cătălin Alexandru Rebenciuc, 19 ani, din Rădăuţi, unul dintre membrii echipei de muncitori care lucra la reabilitarea celor trei clădiri ale Şcolii Generale din Lereşti.

„Am simţit cum picamerul intră în gol în perete. Apoi s-a auzit un zgomot de metal şi, iniţial, am crezut că am dat peste vreo comoară… ceva aur ascuns. Am dat zidăria la o parte şi am văzut un cilindru smolit.

Curios să văd ce e înăuntru, l-am desfăcut şi am dat peste un document pe care l-am predat conducerii şcolii“, a  fost declarația  tânărului muncitor  de la acel moment.

Primarului de atunci,  Gheorghe Tonghioiu, a decis ca  documentul cu pricina să se  întoarcă între zidurile şcolii, alături de un alt înscris în care vor fi pomeniţi toţi cei care au contribuit la reabilitarea unităţii de învăţămînt.

„Eu sunt de părere, şi am să-i propun şi domnului director acest lucru, ca documentul să se întoarcă la locul lui, alături de un altul pe care-l vom redacta noi şi în care îi vom consemna pe toţi cei care au pus umărul la reconstrucţia şcolii. E bine pentru posteritate şi cred că acolo se va păstra în condiţi excelente“,  a fost de părere, primarul Tonghioiu.

Acesta este documentul găsit în zidăria Școlii Generale din Lereşti care  datează de pe vremea regelui Carol al II-lea

Autor