Ieri, minune mare, și-au adus aminte „marii” specialiști implicați în proiectul Pieții Centrale că au lăsat treaba neterminată și mai este puțin ca șantierul să devină un iaz în toată regula. Și, uitându-ne atent la persoanele care au făcut „vizita de lucru”, nu am putut să nu observăm că din poză lipsea o persoană importantă: primărița noastră care era nelipsită de la astfel de evenimente care-i aduceau voturi.
Dar, asta se întâmpla pe când doamna era în plină campanie electorală! Ehe, a trecut ceva vreme! Acum, nu mai iese din Primărie, nici s-o pici cu ceară! A învățat să-i lase pe alții să scoată din foc castanele sau cartofii, după caz, căci pe ea nu o mai interesează nimic din ce se întâmplă prin Câmpulung. Și,așa o să fie cam vreo trei ani! Dar, nu-i nimic, are cine să-i plătească oalele sparte!
Revenind la „specialiștii vieții”, după cum gesticula un domn care era foarte nervos și bănuim că era constructorul, deducem că treaba e groasă rău! Putem să ne luăm ADIO de la viitoarea Piață, căci nu va exista, decât în visele unora.
Gropile ălea pline cu apă așa o să înțepenească, la fel ca blocurile sociale din Grui. Costurile sunt imense, iar constructorul nu-și permite o asemenea pierdere financiară!
Ce ne vând ei nouă, că vezi, Doamne, CNI-ul i-a impus constructorului ca în trei săptămâni, să se apuce de muncă, sunt texte deja expirate, de care ne-am plictisit.
Luna august este termenul final. Și dacă ar fi așa, credeți că în două luni, constructorul poate termina lucrarea pe care trebuie s-o reia de la zero, pentru că fierul beton care a stat în apă atâta timp, nu mai prezintă nicio garanție că lucrarea va fi de calitate?
Nu vedeți că totul este cusut cu ață albă?
Ei încearcă în continuare să „croșeteze” o minciună pentru a mai acoperi din rateurile prezintențiabilei. Este clar ca lumina zilei că acest proiect va fi un alt rateu. Dar nu-i nimic, dacă tot nu mai avem bazin de înot pe care doamna primar l-a ” mâncat copt” întrucât era un bolovan care atârna de gâtul administrației, adică toca prea mulți bani, ca să înțelegeți, poate doamna primar regândește proiectul Pieții și îl transformă în ștrand comunal.
Și, așa se va întâmpla și cu creșa de lângă Sala de sport de la Pedagogic. Vom avea un teren împrejmuit și atât! Dar chiar și-așa, știe cineva cam de când este împrejmuit terenul pentru creșă și așteaptă constructorul care nu mai vine? Tatiana PETRESCU






