Primirea unor finanțări importante pe Anghel Saligny, AFM sau pe PNNR în urma unor proiecte depuse în urmă cu doi ani, a dat speranță edilului din Poienarii de Muscel, că lucrurile încep să se miște și astfel, investiții mari pe care nu și le poate permite nimeni să le facă cu bani din bugetul local la care acesta a visat ani la rândul, se vor realiza și în comuna pe care o păstorește.
Așa se face că la începutul anului 2024, edilul comunei Poienarii de Muscel, Ion Banzea își anunța concetățenii că Primăria Poienarii de Muscel a primit finanțare guvernamentală pentru 7 proiecte, lucru care se vede treaba, s-a dovedit în timp, că nu poate fi la îndemâna oricui edil, sau mai bine spus, am observat că chiar dacă au primit finanțări pe mai multe proiecte nu toți edilii au avut înțelepciunea să și ducă la capăt proiectele guvernamentale sau europene pe care le-au accesat și demarat.
Acest lucru a dus la pierderea banilor, or, la Poienarii de Muscel nu se pune problema de așa ceva și asta pentru că primarul Banzea a stat cu ochii pe constructori zi de zi, și nu le-a permis să se abată de la graficul de lucrări impus.
Cei 15 milioane lei primiți pentru demararea investiției „Înființare de rețea canalizare ape uzate menajere și stație de epurare în satele Poienari și Groșani” care este un proiect de anduranță, l-au determinat pe Ion Banzea să-și „încălzească” motoarele pentru că va fi mult de muncă.
Nu că nu ar fi obișnuit cu munca dar parcă altfel muncești când vezi banii în teșcherea și nu mai ești nevoit să faci fel de fel de „artificii” atunci când ei s-au terminat și tu ești aproape de final cu lucrarea, asta în cazul fericit când ai de unde lua bani, că în rest, există vorba: ” anul viitor” sau „când vom face rost de bani”.
Conform declarației edilului Banzea, investiția se va derula pe o lungime de14,5 km, se va lucra pe mai multe fronturi pentru a scurta disconfortul creat de șantier și pe această cale edilul Banzea le cere scuze concetățenilor săi pentru acest lucru dar este pentru civilizație și crearea celor mai bune condiții de trai.
Cum este o investiție de anduranță, cu siguranță, perioada de implementare se va derula pe o perioadă de circa 2 ani, așa că merită efortul! Tatiana PETRESCU
„Știți foarte bine că în discuțiile avute în legătură cu investițiile pe care ni le dorim cu ardoare și despre care dumneavoastră ați consemnat la timpul respectiv a fost vorba despre realizarea a două mari investiții: canalizarea şi alimentarea cu gaze care sunt singurele care ne-au mai rămas de făcut.
Nu am stat cu mâinile în buzunare, am întocmit proiecte și iată că anul trecut, am primit pentru canalizare în urma proiectului depus pe Anghel Saligny suma de 15 milioane de lei.
Acum, toată atenția noastră se îndreaptă către această investiție, însă, în paralel, se lucrează și la finalizarea altor investiții pentru care am primit finanțare guvernamentală. Pentru acest proiect, noi am gândit ca el să se facă pe o lungime de 14,5km și chiar dacă aveam dubii că ne vor ajunge banii, constructorul ne-a asigurat că suma este acoperitoare pentru toți cei 14,5km. ceea ce este un lucru nesperat de bun pentru noi.
După cum știți, la noi, toate drumurile pe care va fi canalizare sunt asfaltate sau betonate și constructorul trebuie să le readucă la forma inițială chiar dacă acest lucru costă foarte mult. Așa că vom începe cu centrul comunei Poienari, și vom merge cu investiția până la cimitirul din Groșani.
Apoi, vom face extinderi, dar deocamdată, aceștia sunt banii pentru care ne-am încadrat. Este un început. Știți că este vorba de un proiect mare și de anduranță și pașii sunt mulți de făcut până la …..darea în folosință. Dar, contează că avem chef de muncă și suntem serioși în tot ceea ce facem”, a mai declarat edilul Ion Banzea.
Mai jos, aveți pentru conformitatea celor scrise lista cu cele 7 proiecte:
„Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătății serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ teritoriale”, un proiect în valoare de 2.183.497, 68 lei, pe PNRR;
„Modernizare drumuri de interes local-DL „Peste coastă” și DL „Leculești” = 2188 m” în valoare de 3.895.912,44 lei, pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”;
„Înființare de rețea canalizare ape uzate menajere și stație de epurare în satele Poienari și Groșani”, în valoare de 15 milioane lei, pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”;
„Modernizarea sistemului de iluminat public” , în valoare de 1.049.117,84 lei, pe Agenția Fondului de Mediu;
„Stații de încărcare pentru vehicule electrice în Jugur (1 buc) și Groșani(1 buc)”, în valoare de 405.979,73 lei, pe Agenția Fondului de Mediu;
„Școala-oglinda comunității”, un proiect pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr.1 Poienari cu echipamente digitale și mobilier școlar”, în valoare de 435.499,73 lei, pe PNRR-Ministerul Educației;
„Înființare sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale”, în valoare de 7.6 milioane lei, pe Anghel Saligny.