Mai știți sloganul vehiculat pe vremuri: „Dați un leu pentru Ateneu! „prin care se încerca reabilitarea cu bani donați de populația României a Ateneului Român? Ei bine, primărița Lasconi, schimba prin 2021, paradigma și le cerea câmpulungenilor un leu pentru ca mai apoi, să le dea înapoi, 400 lei, bani care urma să meargă spre creșterea calității vieții cetățenilor prin crearea locurilor de muncă în Primăria Câmpulung.
Așa motiva ea angajarea „meseriașilor”, evident pe bani grei, în Primăria Câmpulung dacă ne doream …PROGRES!
Atunci chiar mi s-a părut că este șmecheră și-mi ziceam: băi, dacă poate să înmulțească în așa hal banii, e tare de tot! Ce mai, minune mare, dragi câmpulungeni! Cred că aplaudacii mai aveau puțin și se înclinau în fața ei ca în fața lui Iisus, căci numai el a putut face asemenea minuni și vă reamintesc aici ” înmulțirea pâinilor și a peștilor”, denumirea sub care sunt cunoscute două dintre minunile lui.
Din fericire pentru noi, ne-am trezit repede din visare, pentru că am realizat că asta era o altă aberație a doamnei primar aruncată în toiul dezbaterii online a bugetului Primăriei Câmpulung, din acel an. ce s-a desfășurat online din cauza pandemiei COVID, căci altfel, nu cred că scăpa doamna fără să ne spună secretul înmulțirii banilor!!!
Anii au trecut, ea și-a ținut promisiunea în sensul că și-a angajat oamenii ei, dar, nu pe pile, relații, cumetrii! Și, nu numai că nu le-a dat înapoi, cei 400 de lei promiși acelora care i-or fi dat, mă rog, acel leu!!!, ci a reușit să „topească” tot bugetul local, și să ne și îndatoreze cu vreo 500 de milioane de lei!
Păi, asta este șmecherie de șmecherie: să topești toți banii din buget și apoi, aplaudacii să te mai aleagă încă un mandat și apoi, să lipsești un an și să fii plătită! Spuneți voi, nu-i șmecherie maximă?
Nu mai punem faptul că, „plus valoarea” promisă, s-a văzut doar în buzunarele ei și ale angajaților „meseriași”, aleși pe sprânceană care iată, au muncit pe brânci pentru noi și s-au îmbolnăvit!
Mai grav este faptul că jumătate din cei angajați pe „mute”, au fugit din Primărie rupând ușile și acum, ce să vezi, belea mare, nu prea mai are cine să muncească pentru noi, așa că luați-vă gândul de la…”plus valoare” căci s-a terminat!
Ca să nu mai lungim vorba, căci mă gândesc că sunteți nerăbdători să aflați cum a reușit să-i mintă ea pe câmpulungeni până și-a atins scopul, vă las mai jos declarația care chiar face toși banii! Parol!! Tatiana PETRESCU
” Partea din mine realistă, spune că o să-l dublăm dar la cât muncim aici cu toții, eu sunt absolut sigură că o triplăm bugetul Câmpulungului. Și atunci, vă întreb: dacă aș veni la dumneavoastră și v-aș spune că dintr-un leu vă fac 400 într-un an, un an și jumătate, mi-ați oferi acel leu?
Asta înseamnă locurile de muncă nou create!
O cheltuială de 50.000 de euro pentru a aduce un plus de 400 de ori mai mare.
Dacă vorbim doar de dublarea bugetului Câmpulungului.
Asta îmi doresc foarte mult: să aducem plus valoare și nu vorbesc aici despre locuri de muncă nou create ca până acum: pe pile, relații, cumetrii, pentru a aduce zero plus valoare sau chiar cu minus pentru că avem și exemple de …cu minus.
Vorbesc aici de oameni dedicați care să aducă plus valoare Câmpulungului.
Încă o dată: 1 leu-400 lei-asta înseamnă crearea acestor locuri de muncă care au fost atât de trâmbițate și prin care imaginea Primăriei și nu vorbesc de a mea pentru că aici reprezint o instituție, a fost terfelită în condițiile în care această organigramă despre care vorbim a trecut prin Consiliul Local, a fost votată de majoritatea consilierilor locali.
Ce vreau să vă asigur dragi câmpulungeni este că sunt aici cu tot sufletul și indiferent cât de multe plângeri voi avea, pentru că deja am foarte multe, din toate direcțiile, nu vă puteți imagina! Indiferent cât de multe piedici îmi vor pune, nu mă voi lăsa!”, a declarat aceasta.