0 3 minute 5 luni

Vineri și sâmbătă, 26-27 septembrie 2025, Muzeul Municipal Câmpulung va găzdui ediția din acest an a Simpozionului „Constantin Noica”, ce va reuni lectori de prestigiu din cele mai importante centre universitare din București și din țară. profesori universitari, scriitori, cercetători și doctoranzi care vor susține prelegeri urmate apoi, de dezbateri.

În centrul celor două zile de simpozion vor fi regretatul profesor, Marin Diaconu, cel care a fost de altfel, în toți acești ani, inițioatorul acestui simpozion și considerat a fi „cel mai mare editor al lui Constantin Noica” și Dora Mezdrelea, recunoscută ca fiind „cea mai împătimită specialistă în opera lui Nae Ionescu”.

Așadar, cei ce-și doresc o reîntâlnire cu istoria, filozoful, eseistul, poetul, publicistul și scriitorul  român Constantin Noica, iubit de câmpulungeni  din perioada celor 15 ani de domiciliu forțat pe care i-a trăit la Câmpulung, au posibilitatea s-o facă pe 26 și 27 septembrie 2025 în cadrul unui eveniment care este de neratat!

Anii domiciliului forțat, deținut politic (1949 – 1964)

În perioada 1949 – 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai târziu. În 1958 Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de „grupul Noica”.

Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Într-una din cărțile apărute postum, Jurnal de Idei, filozoful scrie cum după ani în care nu a mai văzut nimic tipărit, într-o zi gardianul îi aduce în celulă primul volum din operele complete nou apărute ale lui Karl Marx, pe care l-a citit cu mult interes, urmând să le citească apoi pe toate în închisoare, cu aceeași dedicare.

.

Autor