Primărița comunei Mihăești, Andreea Crîmpiță Matei continuă să bifeze la capitolul investiții dar și la capitolul acțiuni care să unească comunitatea, căci, nu-i așa, numai o comunitate unită nu poate fi învinsă.
Crezul tinerei primărițe a fost încă de la început să-i calce pe umeri tatălui, și să ducă mai departe munca edilitară începută de el, cu aceeași dragoste față de oameni și cu frică de Dumnezeu. Fiica nu și-a dezamăgit părintele, ba din contră, a căutat să-l depășească și să sporească ceea ce a lăsat el și să facă mai departe cunoscut locul natal, comunitatea din care face parte dar și identitatea locului.
Și, iată, în ajun de marea sărbătoare a Sfântului Nicolae aceasta și-a anunțat comunitatea că de acum încolo, comuna Mihăești, va avea la intrarea și ieșirea din comună un totem având ca simbol „Pomul Vieții”. Iar în simbolistica acestui totem gândită de primăriță se regăsesc: 7 ghinde care reprezintă cele 7 sate ale comunei și stema localității.
În structura sa sunt întruchipate 7 ghinde care reprezintă cele 7 sate, rădăcinile – legătura cu strămoșii, ramurile – viitorul și stema localității.
„Astăzi celebrăm un moment cu totul special: ridicarea totemului comunei noastre în forma Pomului Vieții, cu rădăcini adânci și ramuri care se înalță spre viitor.
În structura sa sunt întruchipate următoarele elementele:
• 7 ghinde – 7 sate, care, deși diferite, împărtășesc același trunchi al comunității, unite prin aceeași esență, aceeași moștenire și aceeași forță de a crește împreună. Cifra 7, prezentă în simbolistica acestui monument, amintește de perfecțiune, armonie și împlinire spirituală – valori care stau la temelia comunității noastre. Ea reprezintă echilibrul dintre tradiție și viitor, dintre pământ și cer, dintre oameni și destinul lor comun.
• Rădăcinile – legătura noastră cu strămoșii, cu tradiția, cu pământul care ne-a format.
• Ramurile – viitorul pe care îl construim, generație după generație.
• Stema localității noastre, care îl întruchipează pe Sfântul Nicolae, ocrotitorul și călăuzitorul comunei, simbol al bunătății, generozității și protecției divine. Așa cum Sfântul a fost lumina celor aflați în nevoie, totemul devine pentru noi, un semn al continuității, al credinței și al speranței care ne unește.
Nu este întâmplător că tocmai astăzi, în Ajun de Moș Nicolae, totemul și-a găsit locul. Simțim că Sfântul a mijlocit acest moment, aducând binecuvântare și continuitate între trecut, prezent și viitor.
Ridicat la intrarea și ieșirea din localitate, totemul devine un reper identitar. Fie ca el să ne întâmpine atât pe noi, cetățenii localității, cât și pe toți cei care ne trec “pragul”, cu aceeași binecuvântare cu care Sfântul Nicolae a ocrotit mereu sufletele celor credincioși.
Acest totem este mai mult decât un simbol: este inima comunei, ridicată spre cer cu recunoștință și speranță”, a fost mesajul primăriței Andreea Crîmpiță Matei către conceyățenii săi.
