Mâine, 16 decembrie 2025, aleșii locali se întrunesc în ședință extraordinară de Consiliu Local! Ordinea de zi cuprinde 5 puncte și dintre toate aceste, ultimul, ne-a atras atenția în mod special și asta pentru că în toate această „penurie” a locurilor de muncă din Câmpulumg, aici, conducerea face angajări pe bandă rulantă, uitând că a scăzut adresabilitatea bolnavilor și gradul de încredere al acestei instituții este sub nivelul mării.
Și o să vedeți că băieții nu se joacă, chiar sunt puși serios pe treabă, adică pe angajări. Numai luna aceasta, până acum, au scos la concurs un număr de 28 de posturi și o să vi le atașez mai jos, pentru conformitate.
Și, ironia știți care este? Ei se laudă pe unde au ocazia că au medici „berechet”, dar lista lungă de 16 medici scoasă la concurs îi contrazice!
Și, deunăzi, un mare lider de sindicat, ținea să ne contrazică, mințind cu nerușinare după ce a jurat cu mâna pe Biblie că nu este adevărat că la Spitalul Municipal Câmpulung se fac angajări pe bandă rulantă.
Mai mult, sursele noastre, ne-au informat că acesta continuă să facă meditații în draci la domiciliul său iar elevii/elevele doritori/e să se angajeze trebuie să facă meditații timp de 6 luni, câte două ședințe/ a câte 2 ore/ săptămână, pentru ca la finalul meditațiilor să achite 400lei, ședința fiind de 200 lei/oră. Domnul meditator a mai crescut prețul, deh, s-a aliniat cu inflația!
Cred că ați înțeles că cine nu trece „testul încrederii”, nu are nicio șansă să se angajeze aici. Și cu toate acestea, se vede treaba, „uzina” funcționează la capacitate maximă, toată lumea-i mulțumită și cu lacrimi pe obraz.
Și, apropo, am văzut că s-a ocupat și postul de Șef Secție Neonatalogie, așa încât, doamna manager a mai scăpat de o grijă! Poate să vină cu tupeu în Consiliul Local pentru a cere aprobarea aleșilor locali pentru modificarea Organigramei și a Statului de Funcții ale Spitalului Municipal Câmpulung, lucru pe care de la începutul anului, l-a făcut aproape, lunar!
Am înțeles că noi am fi cauza lipsei totale de concentrare și a debusolării în ceea ce privește activitatea managerială a dânsei! Așa au declarat apropiații dânsei, că chipurile, de când am scris de lucrurile rele care se întâmplă în spital, doamna manager este cu gândurile împrăștiate, nu mai știe ce decizii să ia și dă mereu chix! Așa să fie oare?
Dispozitie sedinta extraordinara din 16.12.2025




