0 7 minute 3 săptămâni

Dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns!!!!

 Ce s-a ales de provocarea lansată de primarul Lasconi câmpulungenilor în 2021!

„Îmi dați un leu și eu fac din el 400?”

Mai știți sloganul vehiculat pe vremuri: „Dați un leu pentru Ateneu! „prin care se încerca reabilitarea cu bani donați de populația României a Ateneului Român? Ei bine, primarul Lasconi,  a  vrut să schimbe  paradigma și  pe la începuturile ei  în administrație, adică prin 2021. le-a cerut câmpulungenilor un leu pentru ca mai apoi, să le dea înapoi, 400 , bani care vor merge spre creșterea calității vieții cetățenilor prin crearea locurilor de muncă în Primăria Câmpulung.

Așa motiva  ea angajarea „meseriașilor”, evident pe bani grei, în Primăria Câmpulung dacă vrem …PROGRES!

Minune mare, dragi câmpulungeni! Dintr-un leu doamna  ne-a promis că face 400!  Unii dintre noi, mai că  au început să se închine auzind cele spuse de ea, cea care se credea încă de atunci, un „Mesia” pentru Câmpulung, făcându-i concurență serioasă lui  Iisus, singurul care  a putut face asemenea minuni și vă reamintesc aici ” înmulțirea pâinilor și a peștilor”, denumirea sub care sunt cunoscute două dintre minunile lui.

A fost prima aberație a lui Lasconi din șirul lung care aveau să urmeze în cei 5 ani de făcut …NIMIC pentru Câmpulung și câmpulungeni dar foarte MULT pentru  ea și „afaceriștii de casă” și gașca USR abonată la „borcanul cu miere”, după rateurile la proiectele demarate dar lăsate baltă pentru care noi, proștii, plătim și ne crucim cum de am ajuns în halul ăsta,  și cum de „meseriașa” în economie, așa cum se autointitula la ședința votului pentru bugetul Primăriei Câmpulung al anului 2021 a dat CHIX după multele bugete „personale” făcute ?

Iată că au trecut 5 ani de la această declarație incendiară și când am tras linie și am adunat, ce să vezi, ne-a dat  cu virgulă după ZERO, bineînțeles!

Acum, vin și o întreb pe doamna Lasconi pe bună dreptate: unde sunt cei 401 de lei pe care ni i-ai promis? Unde? Că ne-ai topit și bruma aia de leu! Ne-ai dus la sapă de lemn, ne-ai amanetat pentru vreo 15 ani pentru a  ne îngropa în BETOANE și SPECTACOLE fastuoase!

Toate clădirile de patrimoniu stau să cadă ori au ajuns WC public sau adăpost pentru câini și boschetari, MIZERIA domnește în Câmpulung, SĂRĂCIA câmpulungenilor a atins cota maximă, BEZNA din cartiere arată gradul de civilizație, unii oameni de afaceri locali de-abia mai respiră din cauza turiștilor ce vin ca …nebunii la Câmpulung, PARCĂRILE promise după dărâmarea garajelor, le numeri pe degete.

Unde sunt proiectele ălea europene cu care te lăudai împreună cu inteligența sclipitoare. Ioana Marcu – cea care mai era puțin și murea cu capul pe birou la cât se văita că muncește pentru noi, proștii și nerecunoscătorii?

A „spălat” putina când și-a dat seama că MINCIUNA este mai mare decât REALITATEA? Pentru că a-ți dat banii  doar  pe HÂRTII pentru care îl huleai pe Țăroiu, căci de aici ies banii foarte ușor!

S-a văzut că nu ați fost în stare să faceți la termen niciun proiect de Doamne Ajută, și  chiar dacă s-a întâmplat minunea, s-a dovedit a fi plin/e de hibe! Când ai realizat că ai golit buzunarele Primăriei cu RATEURILE în lanț ale proiectelor europene „made” Ioana Marcu,  acum, speri să mai scoți un ban prin scoaterea la mezat a tuturor clădirilor ajunse ruine, clădiri pe care tu ai promis că le vei transforma din Cenușărese  în Prințese?

Asta numești tu administrație performantă? Să-ți recompensezi pupilii oferindu-le  locuri călduțe cu salarii babane pentru a face NIMIC, așa înmulțești tu leu nostru prin TAXE și iar TAXE  fără niciun BENEFICIU pentru noi, doar ca să strângi bani la buget? Tatiana PETRESCU

Iată declarația doamnei Lasconi din 2021 plină de MINCIUNI și PROMISIUNI deșarte!

” Partea din mine realistă, spune că o să-l dublăm dar la cât muncim aici cu toții, eu sunt absolut sigură că o triplăm bugetul Câmpulungului. Și atunci, vă întreb: dacă aș veni la dumneavoastră și v-aș spune că dintr-un leu vă fac 400 într-un an, un an și jumătate , mi-ați oferi acel leu?

Asta înseamnă locurile de muncă nou create. O cheltuială de 50.000 de euro pentru a aduce un plus de 400 de ori mai mare, dacă vorbim doar de dublarea bugetului Câmpulungului.

Asta îmi doresc foarte mult: să aducem plus valoare și nu vorbesc aici despre locuri de muncă nou create ca până acum: pe pile, relații, cumetrii, pentru a aduce zero plus valoare sau chiar cu minus pentru că avem și exemple de …cu minus.

Vorbesc aici de oameni dedicați care să aducă plus valoare Câmpulungului. Încă o dată: „1 leu-400 lei”- asta înseamnă crearea acestor locuri de muncă care au fost atât de trâmbițate și prin care imaginea Primăriei și nu vorbesc de a mea pentru că aici reprezint o instituție, a fost terfelită în condițiile în care această organigramă despre care vorbim a trecut prin Consiliul Local, a fost votată de majoritatea consilierilor locali.

Ce vreau să vă asigur dragi câmpulungeni este că sunt aici cu tot sufletul și indiferent cât de multe plângeri voi avea, pentru că deja am foarte multe, din toate direcțiile, nu vă puteți imagina! Indiferent cât de multe piedici îmi vor pune, nu mă voi lăsa!”, a declarat aceasta în ședința de Consiliu Local pentru votarea Bugetului Local pe 2021.

Autor