0 9 minute o săptămână

Elena Lasconi ar trebui să ia notițe de la toți edilii comunelor vecine cam la toate capitolele ce vizează o bună administrație ce are în prim plan grija și respectușl pentru cetățean, cel care atunci când a ales să pună ștampila pe tine, ți-a acordat un vot de încredere pe care nu ai voie să-l calci în picioare.

Or, la Câmpulung, acest lucru s-a întâmplat pentru că Elena Lasconi și-a  dezamăgit votanții și a ajuns să dea cu oiștea în gard la toate capitolele. După patru ani de huzureală pe „banii noștri și pe muzica noastră”, dar și de rateuri vizând multele proiecte europene ce aveau să vină și să transforme Câmpuliungul într-o minunăție de oraș, aceasta a ajuns să fie pusă în postura de a mări taxele și impozitele pentru a putea face rost de bani la buget, fiind de altfel, singura sursă de venituri.

Fără milă, aceasta a ales să-i „cocoșeze” pe locuitorii Câmpulungului și așa sărăciți de viața grea, de lipsa locurilor de muncă dar și a investitorilor promiși de aceasta în campania electorală, ba în „foamea de bani” a ajuns să scoată la mezat toate clădirile pe care ea a promis că le va  reabilita  și moderniza în urma proiectelor europene care nu s-au mai finalizat, dar pentru care noi, câmpulungenii, am plătit bani grei pe hîrtiile premergătoare acestor implementări de proiecte.

Acesta a fost tot „șpilul” acestor accesări furibunde de proiecte europene:  făcutul hârtiilor, adică: SF-urile, PT-urile, DALI-urile,  scrierea proiectelor și mai puțin ….execuțiile propriu zise ale lor.

Un mare semn de întrebare dar și de neliniște a produs câmpulungenilor la sfârșitul anului, votarea cu ușurință a taxei de salubritate  care la Câmpulung, a „încins” mereu spiritele dintre tabere atunci când primarul aduce vorba de a băga mâna în buzunarul cetățeanului.

Însă anul acesta, nu a mai fost vorba de așa ceva pentru că acest proiect de hotărăre a fost pus strategic în ultima ședință ordinară de Consiliu Local, când se știa că vor participa foarte puțini consilieri locali întrucât unii dintre ei deja sărbătoreau în avans venirea Noului An.

Chiar și așa, Lasconi și-a forțat oastea de ridicători de mână să fie prezentă fizic și cum la ei „tăcerea este de aur” și  votul  majoritar, taxa s-a fixat la 24 lei/pers/lună iar pentru cei care sunt prinși că nu au selectat gunoiul la 26 lei/pers/lună.  Și, uite așa, ne-am ales cu cea mai mare taxă din județ și aș putea spune că pe alocuri, și din țară.

Nu mai există niciun secret, că mormele impuse de Uniunea Europeană privind obligativitatea selectării gunoiului menajer au adus mari dureri de cap tuturor edililor din cauza încăpățânării unora dintre concetățenilor lor care au refuzat și continuă să refuze să se plieze acestor condiții de a selecta gunoiul, lucru care face ca administrația locală să bage mâna adânc în buzunar pentru a plăti nesimțirea lor.

Ei, bine, în această situație a ajuns Câmpulungul, dar actualul edil este singurul vinovat pentru ceea se întâmplă la noi și asta pentru că nu a înțeles să facă o promovare masivă și să responsabilizeze cetățenii pentru ca ei să nu mai plătească această taxă exorbitantă.

Și, uitându-mă în urmă, vă pot da exemplul edilului din Lerești, Marian Toader care de departe, poate fi luat drept model de bune practici de Elena Lasconi și ca el sunt toți edilii din comunele învecinate care au reușit să-și motiveze cetățenii să selectarea gunoiului menajez lucru care  are ca rezultat, apărarea buzunarului lor, adică o taxă mult mai mică.

O să mă întrebați de ce am ales exemplul edilului din Lerești? Ei bine, prin 2018, în urma unui clasament făcut de operatorul care se ocupa de colectarea gunoiului menajez,  și care viza cantitatea de gunoi selectat, nu mică i-a fost mirarea acestuia să afle că  localitatea pe care o conducea a fost declarată „comună fruntașă…la gunoi”, având cea mai mică cantitate selectată.

La acel moment, comuna a fost  înregistrată cu 170 de tone/gunoi colectat   care raportată la cei 4500 de locuitori cât avea comuna atunci,  a dus automat la creşterea taxei de la 4,5 lei/pers la 13 lei/pers.

Pentru că această situaţie nu mai putea continua, în primul rând că nerespectarea acestor norme aducea după sine nişte amenzi colosale şi banii sunt „scumpi” dacă înţelegeţi metafora iar edilului nici nu-i trecea prin cap să-i dea pe amenzi în loc să facă nişte investiţii prin comună şi apoi, faptul că acest clasament de „comună fruntaşă la …..gunoi” nu i-a picat prea bine edilului, acesta, a ales   să-şi disciplineze concetăţenii folosind pentru început, metode …ortodoxe, iar acolo unde nu a reușit  să-i convingă cu vorba  bună, s-a  hotărât să schimbe foaia şi să le aplice „indisciplinaţilor” corecţia, nu câteva linii la palme cum bănuiţi ci să le umble la… buzunar.

Aşa că pentru început,  edilul, a demarat o campanie amplă  de informare a tuturor locuitorilor urbei pe care o păstoreşte pentru a-i convinge că selectarea gunoiului menajer este soluţia cea mai optimă pentru ca „durerea sa de cap” să treacă fără medicamente şi ei să rămână cu bani mai mulţi în buzunar.

Şi, dacă mulţi au înţeles care-i „şpilul” cu selectarea şi s-au conformat, evident că  pentru cei care au refuzat, edilul  a pregătit o „corecţie” ….usturătoare: 13 lei/pers. Numai că, ce să vezi, minune mare, timp de 8 ani, edilul Toader a reușit să țină în frâu prețul la gunoi  la nivelul de 13 lei/pers până anul acesta, când a trebuit s-o mărească la 17 lei/pers.

La fel au procedat și edilii din Poienarii de Muscel, Schitu Golești, Bughea de Sus, Bughea de Jos, ba am putea spune că aici, edilul Bogdan Oancea a procedat mult mai simplu pentru a nu împovora populația cu o taxă mai mare, ba putem spune că are cea mai mică taxă din Muscel, 12 lei/pers/lună, la fel se întâmplă și la Cetățeni, dar și la Stoenești. și o să vedeți mai jos care sunt prețurile pentru că am încercat să aflu pentru câmpulungeni care-i valoarea taxei de salubritate  în comunele din jurul Câmpulungului pentru a face o mică comparație cu ce avem noi, la Câmpulung. Tatiana PETRESCU

Schitu Golești: 2025: 9.5 lei/per și 2026: 10 lei/pers– taxa  este obligatorie  până la 5 membri de familie; fără alte scutiri;

Poienarii de Muscel:2025: 9 lei/pers   și 2026: 15 lei/pers, fără scutiri;

Lerești: 2025: 13 lei/pers și  2026: 17 lei/pers  fără scutiri;

Bughea de Jos: 2025: 11 lei/pers   și 2026: 12lei/ pers, scutiți copiii sub 2 ani, persoanele cu handicap accentuat și grav,

 Bughea de Sus:2025: 11,5 lei/pers și 2026: 14 lei/pers , fără scutiri

Cetățeni:2025: 9,5 lei/pers  și 2026: 12 lei/pers, fără scutiri

Stoenești:2025: 12 lei/pers  și 2026: 14 lei/pers, fără scutiri,

Valea Mare Pravăț: 2025: 14 lei/pers și 2026: 17 lei/pers,  30 lei/pers pentru cei care nu selectează corect gunoiul, scutite 170 persoane cu handicat, familie 5 pers.

Godeni:2025: 9 lei/pers și 2026: 14 lei/pers, fără scutiri;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Autor

Lasă un răspuns