0 2 minute o lună

De  joi, oastea USR din Consiliul Local, a fost completată cu o proaspătă „ridicătoare de mână”, Adriana Fătu cea  care după ce a jurat cu mâna pe Constituție și Biblie că „va respecta  Constituția și legile țării și va face cu bună credință tot ce-i va sta în priceperea și puterea sa pentru binele locuitorilor Câmpulungului”, a uitat imediat de acest jurământ și a ridicat mâna alături de colegii săi ascultători pentru votarea viceprimarului Robert Avram în urma unui PHCL întocmit ilegal!

De altfel, gestul ei n-ar fi de condamnat, întrucât nu avea cum să cunoască încă din prima zi regulile jocului și Codul Administrativ, ea neștiind că cei din apropierea lui Lasconi intră în joc numai la „impuse”, și, cine își asumă acest lucru, joacă după cum cântă ea. Nu se admit alte opinii pentru că se intră în ….conflict de…idei și apoi, de …interese!

Este de apreciat sârguința cu care Elena Lasconi reîmprospătează lista consilierilor locali din această legislatură, ea ajungând în nici doi ani, la nr. 18, locul ocupat de Adriana Fătu, de profesie laborant cu specialitatea Protecția Mediului. Și, cum mai sunt circa 2 ani până la alegerile din 2028, lista s-ar putea subția simțitor, mizând pe gradul de anduranță a celor din USR, care au părăsit-o fără să se uite în urmăatunci când le-a ajuns cuțitul la os și răbdarea s-a terminat. Lângă ea rezistă cel care are stomacul tare și poate înghiți zilnic, minim o …broască râioasă, că așa-i în politică.

Autor