0 6 minute 3 zile

Tupeu cât „Casa Poporului” la consilierul local USR, Alex Blidaru  care  am constatat că s-a transformat taman în Postul Paștelui, în nimeni altul, decât „Toma necredinciosul”. Nu ni s-ar fi părut nimic ciudat, dacă tânărul medic stomatolog nu știa în ce „gașcă” a intrat atunci când a acceptat să fie pe lista de consilieri ai lui Lasconi și ce implica acest lucru: „credință nemărginită conducătorului iubit, Elena Lasconi!”.

Și acum, nu trebuie să vă mai reamintesc cum „ridicătorii de mâini” au votat pe nevăzute, ca să ne exprimăm așa , toate PH lui Lasconi fără să clipească, nu mai spunem că  erau/nu erau, conștienți de riscurile impuse!

Ei bine, pe tot parcursul celor  circa 6 ani, a fost rândul celor din Opoziție să fie neplăcut „surprinși” de neghiobia celor de la USR, care habar nu aveau ce votau, ba mai mult, ca nesimțirea să fie maximă, o făceau cu ochii stând în telefoanele mobile care îi ajutau să nu se plictisească în timpul ședințelor foarte lungi.  Cam așa a stat și stă treaba în tabăra USR din Consiliul Local, ei  la credință stau bine, la fapte, mai deloc!

Și ca să revenim la  marea „surprindere”  a tânărului consilier local USR, Alex Blidaru  spusă cu mare amărăciune după   ce a văzut că  toți consilierii locali din Opoziție(PSD, PNL, AUR) s-au împotrivit pentru ca Primăria să cumpere servicii de consultanță jurifice în cazul a două proiecte cu finanțare europeană  la care urmează să înapoiem  banii,  lucru care pentru mine și mulți alții,  nu denotă decât fățărnicie, neprofesionalism, lipsă de experiență dar și incoerență în gândire. Trebuiau să se aștepte că va veni și nota de plată pentru servilismul lor, care din păcate, va fi plătită tot de noi, fraierii!

Și acum, ai tupeul să-i cerți pe cei care ți-au atras atenția de atâtea ori că nu este ok să votezi „orbește” tot ce-ți bagă pe sub nas doamna primar căci votul tău nu duce decât la falimentarea Primăriei și când acest lucru s-a văzut  când omul vostru, recte Ioana Marcu a plecat nemaifăcând față minciunilor dar și ilegalităților care o îngropau, lucru pe care mulți dintre noi le-am intuit și le-am clamat, numai voi, cei din USR, nu, ba,   chiar ați  continuat să-i dați credit și  să vă uitați la ea ca la o „icoană făcătoare de minuni”, lăudând-o și apreciind-o că muncește doar din „pasiune”, nu pentru purcoiul de bani încasat pentru  ca niște „băieți deștepți” de la USR să-și umple buzunarele de bani doar pentru că au făcut niște hârtii, căci asta a făcut Ioana Marcu, doar niște hârtii! Atunci nu vă păsa că se pierd banii municipalității? Acum, când s-a golit sacul a început să vă pese și de disperați ce sunteți, continuați să credeți că  înc[ se mai poate recupera din dauna totală cauzată de omul vostru?  Tatiana PETRESCU

Consilier local USR, Alex Blidaru: „Am rămas, așa surprins când am văzut că  la acest punct, am votat doar noi, cei din USR! Înțeleg, noi trebuie să ne apărăm, da? Din această corecție, sigur se va mai scădea!

Este dreptul nostru să ne apărăm! Nu-mi vine să cred cum ceilalți colegi s-au opus?

Probabil că și-ar dori ca municipiul nostru să plătească mai mulți bani când putem să ne gândim că până la urmă, a rămas o clădire, s-a construit, sunt niște copii acolo, poate vor mai fi!  Mă rog, mă abțin în a mai face comentarii!”

 

Consilier local PSD, Georgel Mădulărea: „Așa cum a spus și colegul meu, corecțiile sunt de 5-10-20%. Deja, la noi nu putem să le mai spunem corecții după ce dai toți banii înapoi!

Noi, am trecut de 5-10-20% și am ajuns să fim mulțumiți dacă ni se face o corecție de 40%?

Acum, dumneavoastră ne spuneți nouă să ne apărăm ca să ni se accepte o corecție de 40%? Păi, cum să fim de acord cu așa ceva? Noi vrem să se facă proiectele astfel încât să nu mai primim aceste corecții repetate!!!!”

Autor

Lasă un răspuns