La mijlocul acestei săptămâni, un tânăr de 20 de ani, din comuna Dragoslavele a rămas pieton pentru 5 luni, după ce a fost depistat de polițiștii rutieri câmpulungeni conducând pe raza comunei Stâlpeni cu o viteză de 112km/h. Mai mult, acesta a făcut o depășire și pe linie continuă.
Ca urmare a celor două greșeli, tânărul a fost sancționat cu o amendă de 3032,5 lei și i-a fost reținut permisul în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 150 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare.