Lucrările la investiția de la fosta Piață Centrală se mișcă în ritmul melcului, așa cum ne-a obișnuit constructorul! După o lungă pauză, acesta și-a trimis pe teren muncitorii care după cum se vede treaba, muncesc „bătrânește”, adică, încet și ….bine! Cât de bine, rămâne să vedem la final care final va fi când va dori domnul constructor, desigur!
Astăzi, la muncă, se aflau 4 muncitori, care măsurau o distanță, între două puncte folosindu-se de o sfoară, ca pe vremea bunicului. Se vede treaba că sărăcia l-a atins grav și pe constructor care nu le mai cumpără muncitorilor rulete, ci le dau o bucată de sfoară!
În halul ăsta am ajuns! Și ne dorim lucrări de calitate de la muncitori angajați cu ziua, luați de pe drumuri căci dacă te uiți la cum arată cei care robotesc pe șantierul de la Piața Centrală, îți dai seama că nu poți avea pretenția la calitate.
Să sperăm că vor termina într-un sfârșit lucrarea, dar tare mă tem că atunci când li se va termina sau vor pierde sfoara, putem să ne luăm adio! Și asta pentru că, vorba lui Lasconi, „constructorul este foarte neserios!” Și este singura dată când nu o contrazicem! T.P