Lasconi se pare că a predat armele în fața celor de la CNI atunci când aceștia i-au transmis că lucrările la hala Pieței se vor termina la ….Sfântul Așteaptă și în concluzie, să ne cam luăm gândul că anul acesta ar fi șanse minime să se isprăvească lucrarea celor „cinci sau șase meșteri mari, calfe și zidari” pentru că nu vor bugeta decât jumătate din suma cuvenită acestui proiect.
Și dezvăluirea a făcut-o doamna primar în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local de luna trecută la insistențele consilierilor locali din Opoziție iritați de mișcările lente din teren ale meșterilor.
Numai că eu am o bănuială că doamna primar avea această informație de cum au început lucrările dar pentru că-i dădea cu virgulă, le-a ținut sub tăcere. Și o să vă spun și de ce cred acest lucru, și aici fac revenire la o primă declarație a ei făcută imediat de cum au început să apară „meșterii lui Manole” pe șantier după pauza de lucru cam lungă, în care ne-a spus că anu are încredere în acest „constructor neserios” că va finaliza proiectul anul acesta, dar ea știa și de ce!
Așa că, focusați-vă bucuria unei noi Piețe Centrale de-abia prin 2027-2028 și eu aș înclina mai mult pe 2028, căci, așa cum ați ghicit, începe campania electorală. Așadar, iată care a fost declarația Elenei Lasconi despre lucrările exe ritmul melcului : „Este adevărat că se lucrează destul de încet și probabil, unul dintre motive îl reprezintă faptul că, la începutul anului, se discuta că proiectele derulate prin CNI, la care s-a făcut achiziție, nu vor primi finanțare mai mult de 50% în acest an. Probabil că până la sfârșitul anului, se lucrează mai lent ca să se încadreze în cei 50%.(…)”.
În concluzie, au trecut 3 ani și noi de-abia am reușit să astupăm găurile. Asta da, mare realizare, ce să zic! De două zile, lucrările au fost atent monitorizate de trei câini și un arici, care săracul, a murit de depresie! Sigur constructorul se ghidează după zicala „Paza bună, trece primejdia rea!”. Și întrebarea firească ar fi cine/care este primejdia rea? T.P



