Aseară, Ion Banu, un bărbat în vârstă de 88 de ani din comuna Lerești, a fost dat dispărut de familia sa după ce acesta a plecat voluntar spre municipiul Câmpulung și nu a mai revenit la domiciliu. Din fericire, acesta a fost găsit teafăr după câteva ore de căutări ale polițiștilor și după ce autoritățile au făcut public cazul.
Un rol important în găsirea lui, l-a avut cu siguranță, un cetățean care le-a oferit polițiștilor un indiciu esențial care i-au dus pe aceștia exact la el, acesta aflându-se chiar pe raza municipiului Câmpulung.
Așa încât, cazul s-a încheiat cu un final fericit și cu o familie recunoscătoare pentru implicarea și sprijinul comunității care a avut un rol important în această poveste care s-ar fi putut termina tragic.