0 4 minute 2 luni

Statistică îngrijorătoare făcută de Ministerul Sănătății la nivel național al spitalelor  privind gradul de performanță  în funcție de gradul de ocupare al paturilor. Și, în județul Argeș, din cele 15 spitale, ce să vezi, Spitalul Municipal Câmpulung este …”Cenușăreasa”, adică pe ultimul loc, având 48%  ca  grad de ocupare al paturilor. Un procent rușinos care va aduce grave prejudicii spitalului nostru și care vine să infirme laudele managerului Florea cum că numărul bolnavilor este în continuă creștere. Acum, s-a văzut pe bune care sunt rezultatele trimiterilor pe bandă a bolnavilor către alte spitale din Argeș sau țară.

De ce?

Păi, din cauza managementulului prost făcut de conducerea spitalului, recte Petrina Florea și Andrei Aron care au reușit „să ducă spre noi culmi de progres și prosperitate” cel mai mare angajator din Câmpulung cu măiestrie și un talent de invidiat.

Care sunt consecințele?

În curând, în urma reformei din Sănătate propusă de fostul ministru al Sănătații, Alexandru Rogobete, care vizează adaptarea spitalelor la nevoile populației, în perioada 2026-2028, conform Planului național de paturi aprobat la începutul lunii mai a.c  se intenționează optimizarea numărului de paturi pentru spitalizarea continuă finanțate de CAS.

Ce îmseamnă asta?

Concret,  pentru perioada 2026–2028, este prevăzută reducerea etapizată pentru aproximativ 14.000 de paturi, fără a afecta accesul populației la servicii medicale. Numărul de paturi destinate îngrijirilor paliative nu este inclus în planul de paturi. Mai pe înțelesul tuturor, SMC va pierde paturile care nu sunt ocupate, fiind astfel,  declasificat.

Această reformă urmărește modernizarea modului în care sunt oferite serviciile medicale prin:

– reducerea internărilor evitabile;

– extinderea serviciilor în ambulatoriu și spitalizare de zi;

– utilizarea mai eficientă a resurselor existente;

– creșterea calității și performanței serviciilor medicale spitalicești.  Mai jos, aveți gradul de icuoare al paturilor și numărul de paturi pentru cele 15 spitale din județil Argeș:

1. SPITALUL JUDEȚEAN PITEȘTI – nr. paturi = 922;  gradul de ocupare = 73%;
2. SPITALUL DE PEDIATRIE  PITEȘTI – nr. paturi = 281; gradul de ocupare = 52%;
3. SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE CÂMPULUNG – nr.paturi = 87 ; gradul de ocupare = 52%;
4. SPITALUL MUNICIPAL CÂMPULUNG – nr.paturi = 417; gradul de ocupare = 48%;
5. SPITALUL ORĂȘENESC „CAROL I” COSTEȘTI – nr.paturi = 139 ; gradul de ocupare = 52%;
6. SPITALUL MUNICIPAL CURTEA DE ARGEȘ – nr.paturi =  220; gradul de ocupare = 67% ;
7. SPITALUL ORĂȘENESC MIOVENI – nr.paturi = 250;  gradul de ocupare = 64%;
8. SPITALUL DE BOLI CRONICE ȘI GERIATRIE ȘTEFĂNEȘTI –  nr.paturi = 105 ; gradul de ocupare = 93% ;
9. SPITALUL DE PSIHIATRIE „SFÂNTA MARIA” VEDEA – nr.paturi = 210; gradul de ocupare = 81% ;
10. SPITALUL DE RECUPERARE RESPIRATORIE ȘI PNEUMOLOGIE „SFÂNTUL ANDREI” VALEA IAȘULUI – nr.paturi = 218 ; gradul de ocupare = 62%;
11. SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE LEORDENI – nr.paturi = 104; gradul de ocupare = 62%;
12. SPITALUL DE RECUPERARE BRĂDET – nr. de paturi = 200 ; gradul de ocupare =  114%;
13. SPITALUL DE BOLI CRONICE CĂLINEȘTI – nr. paturi = 92; gradul de ocupare = 72%;
14. SPITALUL MILITAR DE URGENȚĂ „DR.ION JIANU” PITEȘTI – nr. paturi = 175 ; gradul de ocupare = 57% ;
15. SPITALUL PENITENCIAR MIOVENI – nr.paturi = 141; gradul de ocupare = 77%

Autor