Pentru că și-a pierdut masiv din credibilitate, după o „hibernare” de trei ani, Elena Lasconi a reînceput campania electorală care a consacrat-o, „Cum să-i păcălim pe proștii?”. Răspunsul este unul simplu, adică „fă-te că-i asculți și mai ales, fă-te că-i ajuți” dar nu pe toți, ci doar pe cei vulnerabili care apoi, drept mulțumire, vin și te votează fără să se gândească că tu i-ai păcălit, înghițind pe nemestecate toate gogoșile tale. Asta înseamnă manipulare și Elena Lasconi se vede că are ștate vechi în acest domeniu.
Faptul că-și mai dorește încă un mandat de primar a determinat-o pe aceasta să găsească soluția ideală de a-și reatrage foștii aplaudaci la matcă și ca soluție de avarie, a pregătit și a scos la momentul oportun din sertare un alt proiect social menit să le reîmprospăteze memoria a altor 202 de persoane vulnerabile de cât de mult îi pasă ei de sărăcia, suferința și neputința lor.
Însă așa cum bine știm, întotdeauna, „drumul spre iad este pavat cu intenții bune” și ne reamintește multora dintre noi, să băgăm de seamă că în spatele unei intenții bune, mereu se ascunde altceva, adică INTERESUL FINANCIAR și ELECTORAL, pentru că Lasconi și-a propus să rupă din votanții PSD – ului căci pe ai ei, care între timp, s-au deșteptat, i-a cam pierdut pe drum, sătui să mai aștepte marile realizări promise!
Așadar, acest proiect „A DOUA CASĂ”, nu este decât o mare păcăleală la fel cum a fost și cu Centrul Social Multifuncțional de la Pescăreasa care nu a funcționat nici măcar o zi, dar banii au fost păpați pe ce credeți? Pe servicii sociale carevasăzică citând un clasic „au existat dar au lipsit cu desăvârșire!”.
Adică, proiectul a fost un FIASCO, pentru că doamna primar și cu doamna city manager, „inteligența sclipitoare” a marii familii USR de la Câmpulung, nimeni alta decât Ioana Marcu nu au fost în stare să finaliizeze acest proiect la termen, fiind nevoiți să-l finalizăm cu banii noștri, ai câmpulungenilor de care ei îi pasă așa de mult.
Așadar, servicii medicale și sociale ZERO, beneficiari în acte, vreo 1200 de persoane dar în realitate, ZERO! Medicii și asistentele care au făcut parte din acest proiect și care trebuiau să presteze un anumit număr de ore pe lună pentru a fi remunerați, evident că și-au încasat banii fără să facă nimic dar cine să le țină socoteala?
Anii au trecut, și acum, ne-am ales cu o clădire ferecată care zace între bălării despre care doamna primar nici măcar nu mai pomenește, a îngropat subiectul la capitolul „KAPUT și un praz verde!” Vreți să știți cam câți firfirei au fost „îngropați” doar pe hârtie, evident, în sănătatea și bunăstarea așazișilor beneficiari?
Ne-a împrospătat memoria consilierul local Loredana Năstase și aveți mai jos, video care ne arată cum se „sifonează” banii europeni și, în special, pe cei din bugetul local, dar mai ales ce înseamnă o „administrație performantă” ce poate fi dată de departe drept „model de bune practici”, recte Primăria Câmpulung.
Acum, revenind la marele proiect social prezentat cu mare bucurie de Elena Lasconi „A doua casă” care este o copie la indigo la cel descris mai sus, având precedentul creat, care credeți că sunt șansele ca acesta să-și îndeplinească menirea, adică chiar să-și facă treaba și banii să se îndrepte prin serviciile sociale strict către adevărații beneficiari?
Pentru că uitându-mă pe prezentarea făcută, o parte din bani vor merge către organizarea „Zilei plăcintelor”, „Zilei Persoanelor Vârstnice”, 1 Martie, 8 Martie, seară de dans, seară de lectură, seară de poezie, coafor, frizer, colaborare cu o firmă de cosmetice și de parfumuri, „ca să miroasă frumos și să se bucure de viață pentru că, nu știu de ce, sunt, pur și simplu, uitați seniorii noștri”, a fost declarația făcută în lacrimi a Elenei Lasconi.
Adică, bieților oameni, unii dintre ei mor de foame în casă din cauza celui mai bun prim ministru din sud estul Europei, prietenul ei, Ilie Bolojan care le-a impozitat pensiile și doamna primar îi invită la poezie, muzică, și seri dansante, omițând faptul că mulți dintre ei nici nu se mai pot deplasa căci altfel, de ce ar cere ajutorul celor de la Primărie să le facă curat, cumpărături, să le spele rufele, vasele sau mai știu eu ce?
Este o bătaie de joc ca tu să vii să le spui celor aflați în suferință că le dai parfumuri ca să miroasă frumos timp de 3 ani atât cât ține proiectul și apoi, să le faci cu mâna. Tu practic, le dăruiești un măr putred și-i faci să creadă că chiar îți pasă de ei, când tu de fapt, ai alte interese.
Așa că, haideți să vedem puțin în profunzime toate „darurile” pe care ni le bagă pe gât Elena Lasconi căci face bine pentru viitorul nostru, al câmpulungenilor. Ei, nu i-a păsat că se închide Secția Oncologie, lăsând baltă peste 2000 de bolnavi de cancer și acum credeți că nu mai poate de grija seniorilor noștri bolnavi și săraci pe care care i-a ignorat cu bună știință, ani la rând. Tatiana PETRESCU