Săptămâna trecută, bugetul local al Primăriei Câmpulung a mai încasat un pumn în plex(pușculiță) prin inițiativa Elenei Lasconi de a moderniza clădirea de birouri a Pieței Centrale care la noi, după cum știe toată țara, „există dar lipsește cu desăvârșire”.
HCL băgată mișelește pe sub nas consilierilor locali în ședința ordinară de Consiliu Local de joia trecută, la care ea nici nu a binevoit să participe, bănuim noi, din lipsă de …”epuizare” psihică și fizică după „maratonul” de recepții ale lucrărilor finalizate pe ultima sută de metri la o parte dintre cele peste „40 de proiecte” cu care tot încearcă să păcălească aplaudacii din țară care încă se mai uită în gura ei, neștiind ce se întâmplă în Câmpulung și la ce calitate îndoielnică a lucrărilor au fost executate acestea, mulți dintre ei, neștiind nici pe unde se află pe hartă municipiul nostru.
Aflată în „foame” de bani, după „chixul „de la prezidențiale, Elena Lasconi, continuă să găsească noi metode de a-și mai achita din datorii, cum altfel, decât dând „tunuri” financiare care prejudiciază serios bugetul local, și nu mai există niciun secret că minunta noastră primăriță, lăudat să-i fie numele, a reușit performanța de a băga în colaps bugetul local prin banii păpați pe consultanțe de tot felul , SF-uri, PT-uri la o mulțime de proiecte făcute doar pe hârtie și nimic mai mult, pe chermeze de lux dar și pe proiecte ale căror finanțări au fost pierdute pentru că nu au fost finalizate la timp, fiind nevoită să le ducă la capăt „după ani și ani”, vorba cântecului, din banii noștri, ai câmpulungenilor. Asta da, PERFORMANȚĂ cu care să te lauzi!
Nu zice nimeni să nu faci investiții, dar ceea ce se întâmplă la Câmpulung și la alte case mai mari frizează ridicolul, prostia și nesimțirea pentru că ideea Elenei Lasconi de a „cosmetiza” această clădire de birouri a Pieței Centrale care deja arată foarte bine la interior, contra unei sume de 570.000 euro, bani care vor fi plătiți unor firme de casă care execută lucrări de mântuială, adică să ia ochii proștilor, într-un moment când tu clamezi peste tot că este AUSTERITATE și că nu-ți permiți mai nimic pentru că nu ai bani, nu te duce cu gândul decât la ….sifonarea banilor, căci ce motiv ai avea să te apuci acum să „înfrumusețezi” această clădire când locul de lângă ea va fi în paragină câțiva ani?
Și tot acest jaf din banii bugetului local se face numai cu ajutorul celor „11 muți din Consiliul Local” care vorbesc numai când ridică mâna pentru a vota inepțiile șefei lor fără să analizeze în profunzime ceea ce le bagă pe sub nas aceasta, dacă este benefic Câmpulungului și implicit, câmpulungenilor pentru că nu le pasă!
Așadar, continuați să o aplaudați pe Lasconi, dragi useriști și data viitoare, votați-o tot pe ea, căci merită, face toți banii!
Și, acum, vă întrebați de ce nu a avut curajul Lasconi să participe la ședința ordinară din această lună?
Păi, ea știa ce măgărie a pus la cale și era evident că se aștepta la reacții negative din partea Consilierilor locali din Opoziție, așa că a spus PAS, lăsându-i pe „cei 11 negri mititei” să-i scoată castanele firbinți cu …mânuțele lor salvatoare.
Și, mai ales, cum putea ea să vină, știind ce reacție vor avea comercianții de care și-a bătut joc peste doi ani și pe care i-a mințit că le va oferi un spațiu modern asemenea unei catedrale căci așa arătau desenele făcute de…desenatorul șef peste un an de la evacuarea din fosta hală și pe care i-a lăsat să-și vândă marfa în corturi în soare, ploaie și frig?
De ce nu a avut mai întâi, curajul să meargă printre ei și să-i întrebe de exemplu: mai puteți rezista în asemenea condiții căci eu m-am gândit că arată foarte urât clădirea rămasă în picioare după dărâmarea halei și cred că ar fi bine s-o amenajăm întâi, pe ea și apoi, vom mai vedea ce se întâmplă?
Are curajul să se ducă în fața lor să le spună de ce își dorește această „sifonare” de bani?
Dar, pe câmpulungeni, i-a întrebat dacă sunt de acord cu această investiție costisitoare, pentru că trebuie să știți că suprafața ei este cu puțin peste 300mp care la un calcul simplu, înseamnă 1700euro/m numai pentru a o cosmetiza. Palat, nu altceva! Nici în centrul Bucureștiului nu se „vopsește” la prețul ăsta!
Și, atunci, unde este buna credință, unde este IUBIREA pentru CÂMPULUNG și CÂMPULUNGENI?
O mai puteți crede pe cuvânt pe Elena Lasconi că vă dorește binele când ea este cu „un ochi la slănină și cu altul la…făină?”
Căci, urmârindu-i evoluția, pentru ea Câmpulungul și Primăria Câmpulung au fost doar o rampă de lansare și o vacă bună de muls!
Opoziția, evident că a pus întrebări la care nu a putut răspunde nimeni, ca de obicei și evident că a „mirosit” capcana, așa că nu au fost de acord cu această investiție, dar degeaba, MAJRITATEA MUTĂ și OARBĂ a decis și de această dată! BRAVO, USR, sunteți părtași la această irosire a banuului public! Ce mai contează 570.000 euro pe lângă alte 55 de milioane de lei împrumutați?
Iscoditoare, și perseverentă ca întotdeauna, consilierul Loredana Năstase a ținut să-i informeze și pe comercianți de marea dorință a Elenei Lasconi, iar reacțiile lor au fost pe măsura așteptărilor unora dintre noi și aveți mai jos, video.
Și, chiar dacă am rămas cu un gust amar, acum, vorbind serios, chiar îmi doresc ca Lasconi să mai câștige încă un mandat de primar, dar cu amendamentul să aibă doar doi consilieri locali în Consiliul Local și atunci să vedeți distracție la maxim!
Să o vedem pe „minunata” Elena Lasconi cum își mai trece toate inepțiile prin Consiliul Local, să vedem cum face ea Câmpulungul „giugiuc” fără bani, căci am văzut că este „talentată” atunci când îi are.
PS: Pot să fac pariu cu oricine că știu de pe acum, care vor fi constructorii ce vor da cu vopseaua scumpă-n draci pe sediul birourilor de la Piața Centrală! Vă băgați la niște pronosticuri? T.P