Ieri, în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local, am asistat iarăși, la o altă mostră de tupeu și nesimțire livrat de „așa-zisa primăriță” a Câmpulungului, Elena Lasconi. De ce am numit-o așa pe Elena Lasconi, se vor întreba probabil, mulți dintre dumneavoastră?
Păi, dacă ea își permite într-o ședință publică difuzată în direct, să arunce cu noroi în presa care nu -i „pupă” mânuțele ălea două cu care a făcut „toate investițiile din Câmpulung” numind-o „așa-zisa presă locală” care este mincinoasă, noi de ce nu ne-am permite să-i întoarcem serviciul?
Căci, de azi, pentru noi, cei care mințim, modul de adresare la adresa sa va fi doar sintagma „așa-zisă primăriță”, care minte și manipulează!
Căci, dacă Elena Lasconi nu-și revizuiește limbajul și comportamentul făță de cei care îi spun adevărul în față, atunci noi, „așa-zisa presă mincinoasă” și consilierii locali din Opoziție dar și câmpulungenii care se simt jigniți de atitudinea de vătaf pe care o afișează, nu vom mai permite aceste escaladări ale discursului venite din partea uneia care suferă de cultul personalității!
Am înțeles că pentru ea contează numai „ziarul de casă” căci numai el este „miezul” care zi de zi, nu mai prididește să-i „aplaude” marile realizări sub care se ascund eșecuri pe bandă rulantă pentru ca noi, câmpulungenii, s-o vedem perfectă așa cum se crede ea.
Dar ce ne facem atunci când se dovedește că singurul ziar care spune adevărul în concepția „așa-zisei primărițe” este prins că minte de „îngheață apele” încercând să denatureze adevărul numai ca „așa-zisa primăriță” să iasă curată și cinstită ca lacrima? Ce ne facem?
Și, de-a lungul timpului, „așa-zisa primăriță” a Câmpulungului a fost prinsă-n în „offsaid” nu numai de „așa-zisa presă locală” care este acuzată că minte și manipulează ci și de presa județeană și națională.
Mai mult, „așa-zisa primăriță” nu s-a oprit la aceste acuze aduse presei , ci și-a vărsat năduful și asupra consilierilor locali din Opoziție pe care i-a jignit folosind expresia ” Îmi este foarte silă de ce văd în partea asta de sală! „ acuzându-i totodată, de ipocrizie.
Cât tupeu să ai să jignești cu nonșalanță pe toată lumea din jurul tău atunci când ți se pun întrebări incomode și pentru că nu ai argumentele necesare pentru a purta un dialog cuviincios, arunci cu venin și apoi, te plângi că nu ești respectată?
Cum să le spui consilierilor locali din Opoziție că nu vrei să le răspunzi la întrebări și dacă doresc răspunsuri, să le adreseze în scris, sau să te dea în judecată adică ceva de genul când vrei să scapi de cineva insistent și-i spui: „Sună-mă pe fix!” știind că tu nu ai telefon fix.
Acesta este modul în care a înțeles să facă administrație „așa-zisa primăriță” a Câmpulungului! Niciun fost primar al Câmpulungului nu a avut astfel de ieșiri către consilierii locali chiar dacă de cele mai multe ori, confruntările între tabere, stârneau patimi, dar aici, nu vorbim de așa ceva.
Acum, nu ne așeptam ca „zidul tăcerii” useriste să riposteze în vreun fel și să-i atragă atenția șefei lor că nu este tocmai ok limbajul folosit la adresa colegilor din Opoziție, gândindu-se probabil, că atâta timp cât nu-i jignește pe ei, nu-i problema lor. Dar știți vorba aia cu „Roata morii, se-nvârtește!” și atunci să vezi distracție! T.P