Ipocrizia consilierului pe Sănătate al primarului Elena Lasconi, medicul Andrei Aron a atins cote maxime. După ce și-a atins scopul, de a-l demite pe fostul manager, Nicolaie Alexe pentru că le stătea ca un ghimpe în coaste și le cam strica afacerile, Aron a ieșit la înaintare și a organizat o conferință de presă pentru a arăta lumii cât de harnic este el și cum a scos el Spitalul din colapsul în care-l lăsase Alexe. Substratul demiterii lui Alexe este de fapt, altul și asta a demonstrat graba cu care a fost numită manager interimar Petrina Florea întrucât ea era cea care întrunea condițiile fișei postului: să stea ca momâia lângă el și să mai zică și ea un da sau nu, după caz, ca să vadă lumea că respiră. Ați înțeles? Lui Aron îi trebuia un slugarnic pe care să-l mânuiască cum vrea el, să răspundă la comenzi și cu Florea i-a ieșit perfect. „Asta a fost pohta ce a pohtit, Aron!” . Și, dovada că el este „păpușarul șef” în Spitalul Municipal a fost că ieri, el a fost cel care a organizat conferința în care numai el a vorbit despre ceea ce se întâmplă în spital, când de fapt, acest lucru este atributul managerului dar ea habar nu are de capul ei, de-abia scoate două vorbe, semn că funcția este o „pălărie foarte mare” pentru ea. Ei îi trebuie GPS să se descurce prin spital, căci altfel, se rătăcește. De altfel, am primit informații că nu este văzută niciodată singură prin spital ci numai cu însoțitor dar asta a și vrut „gașca USR” care prin manevrele lui Aron și cooptarea oamenilor fideli partidului lângă el să poată pune stăpânire pe Spital și toată lumea să joace cum vor ei. Și să știți că majoritatea angajaților au ajuns să cam „dea” din picioare chiar dacă nu au „ureche muzicală”. Ideea de bază este următoarea: că Aron minte cum respiră și am să vă spun și cu ce. După conferință, din surse de încredere am aflat că de fapt, cei 30 de medici pe care chipurile, i-ar fi adus el la Spital, în cei doi ani și ceva de când cei din USR au preluat Spitalul este o minciună și că ei ar fi fost adusi de fostul manager. Mai mult, Aron a făcut referire la medicii vechi din spital pe care i-ar fi convins să rămână, după pensie. Este o declarație falsă și asta pemtru că atât el cât și medicul Iordache și-au bătut joc de unii dintre ei. Au tras cu tunul după ei și vă dau doar două exemple: doamna doctor Berevoianu a ținut Secția Medicală ani întregi, era în top. Și ei au dat-o afară ca pe-o măsea stricată. Inclusiv pe medicul Nedelcu care era prieten cu medicul Iordache și atunci când a ieșit la pensie a fost întrebat de fostul manager de ce nu mai rămâne pentru că Spitalul ar avea nevoie de expertiza lui și medicul Iordache ar ieșit din birou și i-a spus: „Să stați la pensie cât mai mult, domnule doctor!”, ceva de genul: „Nu avem nevoie de tine!”. Iar domnul doctor a dat din mâini a lehamite. Aron a spus că la OG, doamnele doctor sunt în concediu de creștere a copilului, lucru care este total fals pentru că în asemenea situație este doar un singur medic. Ba mai mult, va mai pleca un medic de aici și el știa dar nu a zis nimic. Cea care vrea să plece este un medic venit din București și care a fost adusă de Alexe și aici, mă refer la doamna doctor Turcu care a vrut să-și dea demisia pentru că era pusă să facă gărzi permanente, ea face naveta Câmpulung- București, a vrut s-o pună de gardă și în ziua de Paște, pur și simplu s-a simțit umilită și a decis să-și dea demisia. S-a dus să o înmâneze managerului Petrina care era atunci în birou cu Aron. Când au văzut despre ce este vorba, au convins-o să nu-și dea demisia ci să-și ia concediu fără plată, în speranța că poate se va răzgândi. Între timp, și-a găsit post la Buftea și când s-a dus să-și ia transferul, Petrina nu i l-a semnat. Dar, chiar și așa, va pleca la Buftea. Un alt caz de comportament abuziv este cel al medicului de la OG, Miron care este doctor în Științe Medicale, originară din Câmpulung care a lăsat Bucureștiul pentru a fi aproape de părinți și care după o anumită perioadă a vrut să participe la șefia Secției de OG, și-a depus dosarul și la momentul participării la concurs a aflat cu stupefacție că urma să concureze împotriva soției managerului interimar de la acea vreme, nimeni altul decât doctorul Iordache. Ilegalitatea constă în faptul că toți membrii comisiei de concurs erau subalternii managerului interimar, soțul doamnei Iordache care de altfel a și luat concursul. Din comisie a făcut parte doctor Podea-director medical, Cristian Marinela-director economic, Deliu Ancuța -director Îngrijiri Medicale cu supervizarea și binecuvântarea consilierului Andrei Aron care a fost de față pe toată durata desfășurării concursului în biroul managerului Iordache. Cam ăsta a fost stilul de lucru al fostei și actualei conduceri. Și ne mai mirăm că merg lucrurile așa cum merg? T.P
Read Time:4 Minute, 29 Second
S-ar putea să-ți placă și
Posted On : noiembrie 12, 2021
Posted On : septembrie 7, 2021
Posted On : noiembrie 7, 2022