Directorul Casei de Cultură Tudor Mușatescu, Liviu Cioacă – final lamentabil după circa 17 ani de …”domnie”
Surpriză de proporții livrată ieri, de edilul Lăsconi!!! Liviu Iana anunțat cu „surle și trâmbițe” din 12 mai 2021, director interimar al Casei de Cultură Tudor Mușatescu după ce colegul și totodată șeful său, Liviu Cioacă, a picat testul…..inteligenței și al managementului în fața edilului Lăsconi. Evaluarea anuală la care sunt supuși toți directorii instituțiilor publice subordonate Primăriei Câmpulung a produs mari surprize, așa cum era de așteptat de altfel, și primul care a picat testul a fost …Liviu Cioacă, cel care timp de 17 ani, a reușit să ia notă de trecere la fiecare evaluare anuală, fiind ținut aproape cu forța pe scaunul de director în toți acești ani și asta pentru că, an de an, a „fentat” …cultura musceleană dar și pe foștii primari cu ce bun manager este el, nefăcând aproape nimic, decât să cheltuie banii alocați cu dărnicie de Primărie pentru evenimente culturale la care invita pe cine vroia el. Nepăsarea lui dar și moliciunea cu care se mișca, a produs nemulțumirea consilierilor locali pe care acesta cu bună știință îi ignora de fiecare dată atunci când îi cereau explicații despre evenimentele culturale organizate sau în curs de organizare abordând proverbul: „Câinii latră, caravana merge mai departe!” Ei, uite că de data aceasta, nu a mai mers și asta pentru că edilul Lăsconi care a promis curățenie în Primărie și în instituțiile subordonate s-a ținut de cuvânt. Este rușinos însă modul cum Cioacă a fost debarcat, adică din prostia lui, nota 2,58 fiind proba incontestabilă a adevăratei valori a lui Cioacă căruia i-au „suflat în pupă” cei din PNL în toți acești ani de domnie și care iată au fost și cei care i-au tăiat capul. Punerea în locul lui a lui Liviu Iana este „bomboana pe colivă” și asta pentru că, numai el știe cât l-a săpat și l-a așteptat la cotitură să-i dea lovitura de grație lui Cioacă. Dar, în zadar, nu a fost să fie! Și acum, minune mare, fără să facă niciun efort, lui Iana i s-a îndeplinit visul de mărire și a devenit mare șef de….trib. Dar, distracția de-abia acum începe, pentru că nici nu știu ce-i așteaptă pe subordonații săi care și-au făcut de cap cu Cioacă. Iana v-a da cu siguranță milităria jos din pod, adică toți angajații Casei de Cultură vor veni zilnic la muncă, vor semna condica de prezență și vor lăsa deoparte afacerile particulare în timp ce sunt remunerați de stat și vor muncii pe brânci 8 ore, adică de la 8.00 la 16.00. Adică mai pe șleau: adio pictură online, adio cursuri particulare de dans și mai știu eu ce. Oricum, se anunță distracție mare pentru că vom sta cu ochii pe noul manager Liviu Iana să vedem ce schimbări face. Și ca să facem un spirit de glumă referitor el, am putea spune că nu i-a reușit chestia cu Primăria dar iată că i-a ieșit cea cu directoratul. Și, mai zice lumea că nu există legea compensație!!! Tatiana PETRESCU