Victimele au ajuns la spital iar agresorii în…arest
În seara zilei de 24 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au fost sesizaţi prin 112, cu privire la faptul că trei persoane au fost lovite de către alţi consăteni, pe raza localităţii Stoeneşti. În urma agresiunilor, acestea au ajuns la spital, una fiind în stare gravă, după ce au fost bătute măr de cinci bărbați. Încăierarea a avut loc, în comuna Stoenești, între două familii rivale. Victimele au fost atacate cu bâte, uluci și o furcă. Din cercetări, s-a stabilit că evenimenul s-a produs pe fondul unei stări conflictuale anterioare, iar în urma agresiunii, cele trei persoane au fost conduse la unităţi medicale, pentru îngrijiri, starea unuia dintre bărbaţii loviţi fiind gravă. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, cercetările fiind desfăşurate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. După administrarea probatoriului, cei 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 42 de ani, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. În cursul serii de 25 februarie, cei cinci bărbaţi au fost prezentaţi în faţa instanţei, iar Tribunalul Argeş a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Agresorii sunt: Virgil Iulian Ș, ( 33 ani), Ravil Gheorghe C, (25 ani), Bogdan Florin Ș, ( 42 ani), Răzvan Dumitru Ș, (33 ani) și Ionuț Adi S,( 23 ani), toți din comuna Stoenești. Aceștia aveau în mașină bâte și o furcă, iar în timpul încăierării, unii dintre ei au rupt uluci dintr-un gard. A fost o bătaie pe viață și pe moarte, agresorii țintind în mod direct la cap. Din acest motiv toți cei cinci au fost arestați preventiv, ultimul, cel în vârstă de 23 de ani fiind acuzat de tentativă de omor. În acdest sens, IPJ Argș a transmis un comunicat de presă privind tentativa de omor: “În baza delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Compartimentul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele:
În seara zilei de 24 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au fost sesizaţi prin SNUAU 112, cu privire la faptul că trei persoane au fost lovite de către alţi consăteni, pe raza localităţii Stoeneşti. Din cercetări s-a stabilit că evenimenul s-a produs pe fondul unei stări conflictuale anterioare, iar în urma agresiunii, cele trei persoane au fost conduse la unităţi medicale, pentru îngrijiri, starea unuia dintre bărbaţii loviţi fiind gravă.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, cercetările fiind desfăşurate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. După administrarea probatoriului, 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 42 de ani, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. În cursul serii de 25 februarie a.c., cei cinci bărbaţi au fost prezentaţi în faţa instanţei, iar Tribunalul Argeş a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.”
Read Time:2 Minute, 36 Second