Constantin Ceauşu-fostul secretar al Primăriei dar şi fost consilier local PSD a împlinit un secol de viaţă
Dacă pentru comuna Lereşti şi implicit primarul Marian Toader ieri, a fost o zi tristă pentru că a aflat că cel mai vârstnic localnic,Paraschiv Şimăn, a urcat la ceruri la vârsta de 103 ani, ei bine, pentru fostul dar şi actual edil al comunei Mihăeşti, tată şi fiică, putem spune că azi, a fost una dintre cele mai emoţionante zile şi asta pentru că şi-au sărbătorit pe „bătrânul satului” care a împlinit 100 de ani. Pentru mai tânăra primăriţă, Andreea Iuliana Crîmpiţă a fost unul dintre cele mai onorante şi emoţionante momente când alături de tatăl ei, de la care a preluat ştafeta de primar dar şi de alţi subordonaţi din cadrul Primăriei Mihăeşti au fost acasă la decanul de vârstă al comunei pentru a-l sărbătorii şi a-i mulţumi pentru toate sfaturile bune date fiecăruia în parte. Constantin Ceauşu este un om care s-a dovedit şi se doveşte încă cu mare dragoste pentru semeni, familie, prieteni şi rude. Fost secretar al Primăriei Mihăeşti, Constantin Ceauşu cunoaşte administraţie cât alţi 10 edili la un loc şi cum secretarul este omul cel mai important dintr-o Primărie, evident că de sfaturile sale juridice dar şi cele legate de fond funciar a „abuzat” şi fostul edil Gheorghe Matei care fiind „uns” cu toate alifiile şi-a dat seama foarte repede ce comoară este Constantin Ceauşu şi că nu trebuie să-l scape printre degete. Aşa că, îi propune să facă parte din echipa sa de consilieri locali. Şi, acesta nu a stat pe gânduri, şi a acceptat oferta edilului chiar dacă vârsta de 82 de ani era una care să-i pună probleme. Şi ca să vedeţi cât de mult l-a iubit Constantin Ceauşu pe edilul Matei, acesta a mai acceptat pentru a doua oară această mare provocare: de a fi consilier şi cu singuranţă el va rămâne unic în acest sens cel puţin la noi, în Argeş.
Acum, după un secol de viaţă, Constantin Ceauşu, se simte un om împlinit şi norocos. Are o familie frumoasă, soţia este una pe care şi-a dorit-o toată viaţă şi chiar dacă este mai mică cu 15 ani, ea a reuşit să se plieze pe nevoile lui şi împreună au făcut multe: casă, copii, deh, ca tot omul. Au două fete frumoase şi deştepte, cum altfel, şi doi nepoţi, o fată şi un băiat, la fel de frumoşi şi de deştepţi. Asta zic eu că înseamnă să te iubească Dumnezeu: să fii sănătos, să ai lângă tine omul care-ţi place şi care te iubeşte, să ai copii sănătoşi, frumoşi şi deştepţi , la fel şi nepoţii, şi nu-ţi mai trebuie nicio avere.Şi, pe Constantin Ceauşu chiar l-a iubit, ba aş spune eu chiar cu vârf şi îndesat Dumnezeu. Poate şi din această cauză, nu conteneşte să-i mulţumească clipă de clipă pentru toate aceste daruri.
Azi, 25 august, comunitatea din care face parte în frunte cu fostul edil Gheorghe Matei care-i poartă un deosebit respect dar şi de mai tânăra primăriţă, Andreea Iuliana Crîmpiţă, Constantin Ceauşu, a fost sărbătorit aşa cum se cuvine pentru om ajuns la venerabila vârstă de un secol. Ce frumos sună: un secol de viaţă, cu bune şi cu rele. Peste toate a trecut acest om minunat, bun ca pâinea caldă, cu mintea brici, cu o faţă peste care nu se vede niciun rid săpat de trecerea timpului, chip de om bun de bună seamă, un om care poate fi considerat averea cea mai de preţ a comunei Mihăeşti, pentru că nu găseşti pe oriunde oameni care au învins moartea şi pe care îi lasă Dumnezeu pe pământ cu un singur scop: de a face bine.Şi, tinerii din ziua de azi, pentru care nu prea contează nimic trebuie să înveţe să respecte şi să aprecieze oamenii de valoare şi atunci când au nevoie de sfaturi să-şi cumpere bătrâni, dacă nu ştiu să-i aprecieze pe cei alături de care trăiesc. Pentru meritele deosebite şi pentru anii de muncă în slujba comunităţii, i s-a acordat titlul de Cetățean de onoare al comunei Mihăeşti. De asemenea, a mai primit un tort personalizat, o diplomă, un buchet de flori și o sumă de bani. Pentru că vârsta şi sănătatea nu-i mai permite să ajungă la Primărie, acolo unde şi-a petrecut cei mai mulţi ani din viaţa sa, ce credeţi, gândurile lui Constantin Ceauşu tot acolo se îndreptă şi dacă ar fi ca Dumnezeu să mai facă o minune pentru el, şi ar putea să meargă, prima destinţie ar fi cu siguranţă, Primăria. Însă credinţa în Dumnezeu este pavăza lui şi la el se îndreaptă toate rugile lui de mulţumire iar pentru atunci când acesta s-o plictisi de el şi-l va lua la ceruri, veteranul nostru îşi cheamă un prieten drag acasă, un duhovnic, care îl împărtăşeşte şi-l spovedeşte ca să fie pregătit când o veni clipa. Asta înseamnă curăţenia sufletească a ţăranului român. Tatiana PETRESCU