O mare dezamăgire a conducerii Spitalului Municipal Câmpulung și acest lucru se petrece și la nivel național nu numai la noi este lipsa medicilor specialiști pentru urgențe care au devenit o „floare rară” asta și din cauza suprasolicitărilor la care au fost supuși pe perioada pandemiei. Cu toate eforturile depuse de cei din conducea Spitalului de a aduce medici de Urgențe, atunci când s-a pus problema deschiderii Spitalului în sistem mixt covid-noncovid, au fost nevoiți să se declare învinși dar pentru a putea funcționa în acest regim, au acceptat ca Urgențele să fie asigurate doar 8 ore în intervalul 8.00-15.00 și asta pentru că exista doar un singur medic care a acceptat să lucreze. Această situație continuă și acum dar se pare că vor veni și vremuri mai bune, în sensul că medicul Aron este optimist că lucrurile vor intra ușor, ușor pe un făgaș normal și la acest capitol al Urgențelor la care suntem deficitari întrucât are mai multe promisiuni de la medici care își doresc să facă gărzi pentru a putea asigura acest serviciu non stop, așa cum este normal ” Continuăm să avem un deficit foarte mare de medici la Urgențe pentru că încă nu am reușit să identificăm personal care să facă gărzi pentru a putea asigura asistență medicală mai mult decât între orele 8.00-15.00 la acest compartiment. Vă putem spune că avem niște promisiuni și acesta este motivul pentru care menținem acest orar de 8 ore, nu altul. Suntem în discuții cu un medic rezident care este chiar la noi și pe care sper să-l convingem să vină la Urgență, și mai există alți medici de la Ambulanță care și-au arătat interesul în acest sens. O să dureze puțin până ce medicii care erau înainte la Urgențe vor reveni sau vom reuși să identificăm pe alții care vor să facă Urgențe ca să putem să revenim la un program de Urgențe așa cum ar fi normal”, a declarat Andrei Aron
Read Time:1 Minute, 40 Second
S-ar putea să-ți placă și
Posted On : ianuarie 25, 2024
Posted On : iunie 23, 2023