Duminică, în comuna Schitu Golești va fi organizat un maraton de vaccinare pentru care edilul Vasile Tudorel Miriță s-a zbătut ca acesta să fie organizat în cele mai bune condiții de protecție și a făcut acest lucru în ideea de a-i convinge pe concetățenii care încă nu s-au imunizat să facă acest pas pentru a stopa infectările cu Covid. Așadar, cei care își doresc să se vaccineze sunt așteptați în incinta Căminului Cultural din Schitu Golești, unde va fi deschis un centru de vaccinare împotriva COVID 19 începând cu ora 9.00 până la ora 13.00. Doritorii vor trebui să aibă asupra lor doar Cartea de Identitate și vor putea opta să se vaccineze cu Pfizer și Johnson&Johnson. Primarul Miriță face pe această cale apel la concetățenii săi să fie responsabili și să se vaccineze.