
Elena Lasconi merită toate felicitările pentru marea reușită avută în ceea ce privește convingerea omului de afaceri Marcel Proca, deținătorul celor 460mp situați la parterul Casei de Cultură „Tudor Mușatescu” să-și vândă partea sa de proprietate contra unei sume pe care aceasta a negociat-o la sânge: 210.000 euro. Tranzacția se va face la începului lunii viitoare, mai precis, pe 3 octombrie și, odată încheiată, clădirea monument istoric va fi cedată în totalitate de INP, Primăriei Câmpulung. Reabilitarea ei se va putea face acum prin finanțări europene sau guvernamentale dar cum banii sunt foarte mulți, Primăria Câmpulung a ales ca acest lucru să o facă Institutul Național al Patrimoniului. ” Domnul Proca a spus că a făcut acest lucru pentru mine, că am negociat la sânge. El a venit cu o evaluare a spațiului de peste 270.000 euro. Evaluatorul contractat de noi a apreciat la circa 230.000 de euro. S-a făcut o comisie de negociere, după care am mers și am discutat eu. L-am rugat să accepte cu 210.000 euro și a fost de acord. Cu atât îl luăm”, a declarat acesta.
După cum bine se știe, INP și firma constructoare a fostului om de afaceri, Vasile Turcu s-au aflat în procese care s-au întins pe foarte mulți ani. După ce litigiul a fost stins, normal, INP ar trebui să cedeze clădirea din nou, Primăriei Câmpulung pentru a putea să o reabiliteze cu toate că după câștigarea procesului, INP și-ar fi arătat intenția ca reabilitarea acestei clădiri monument istoric să fie făcută tot de el, lăsând la latitudinea Primăriei Câmpulung alegerea ori s-o reabilitaeze Primăria, dar cu ce bani? ori să-i lase pe cei de la INP. Ioana Marcu-city managerul Câmpulungului a declarat că se va preda clădirea Casei de Cultură „Tudor Mușatescu” cu condiția ca INP să se angajeze ferm că o va reabililita ” Anul trecut, când era director al INP, domnul Ștefan Bâlici știu că dânsul avizase favorabil o astfel de inițiativă în ideea că reușim să întregim Casa de Cultură”. Date fiind condițiile, Elena Lasconi a declarat că ” Avem două variante de lucru. Prima: să lăsăm clădirea în administrarea INP cu condiția să-și asume reabilitarea. A doua: să facem noi pe fonduri europene un alt proiect mare și greu”.