Investiții făcute de pomană doar pentru a se cheltui niște bani – „azimutul găștii USR” din Spitalul Municipal
În cadrul conferinței de presă susținută joi, de către consilierul pe probleme de Sănătate al primăriței Elena Lasconi, Andrei Aron unul dintre subiectele abordate de acesta și cu care s-a dat mare a fost proiectul de „Modernizare și dotare a Ambulatoriului de Specialitate” sau Policlinica așa cum este cunoscută de majoritatea câmpulungenilor și muscelenilor, un proiect care a primit finanțare europeană și una destul de consistentă în valoare de 15. 543.336,84 lei, asta ca să fim riguroși și în urma căruia Primăria, și-a propus reabilitarea tuturor cabinetelor medicale existente acolo dar și achiziția de aparatură medicală modernă. Din suma alocată acestui proiect de anvergură, numai aparatura va consuma practic jumătate din bugetul acestei investiții, adică 8.748.215, 20 lei fără TVA și sunt luate în calcul pentru dotarea cu aparatură modernă de specialitate următoarele specialități: Diabetologie, Urologie, Oftalmologie, Gastroenterologie, Chirurgie, Balneofizioterapie, Chirurgie Plastică, Dermatologie, Pediatrie, ORL și Laborator. Până aici, nimic nu contrazice logica noastră însă bucuria implementării unei asemenea investiții care trebuie să recunoaștem a fost așteptată de noi, câmpulungenii și implicit, muscelenii de mulți, prea mulți ani a fost umbrită de felul cum gândește Aron și la ce subterfugii recurge pentru a „împacheta” ceva frumos care de fapt, ascunde altceva mărlănesc. Este ceva de genul „darului otrăvit”. Este un lucru bun că se fac investiții dar să se facă cu cap!!! Or, ceea ce a declarat Andrei Aron în conferință a arătat că nu prea are cap sau ne crede pe noi prea proști să ne prindem de șmecheria lui și a găștii din care face parte și care nu au decât un simgur scop: cheltuirea banilor publici atât cât mai sunt la …butoane. Cum acest proiect urmează să se implementeze dar mai are de parcurs câțiva pași, cu alte cuvinte, mai durează, Aron s-a gândit cum ar putea „sifona” el niște bani din bugetul baban al Spitalului care are un excedent de 7 milioane lei dar să nu se prindă proștii ba mai mult, să creadă că face lucruri bune pentru ei? A luat-o pe etape, adică mai întâi, a desființat Compartimentul Dermatologie chiar dacă și-a pus toată lumea în cap, chiar dacă 40 de medici din Spital au semnat o petiție prin care se arătau împotriva unei astfel de decizii păguboase pentru câmpulungeni, decizie peste care Aron a trecut fluierând pentru că puțin i-a păsat de ce spunea lumea. El trebuia să-și îndeplinească planul mârlănesc!!! Și, după ce s-a mândrit cu realizările primăriței, a zis să se dea mare și cu una gândită de el, asta ca să-și mai spele din păcatele făcute chipurile cu desființarea Dermatologiei așa încât a anunțat presa și pe câmpulungeni că el este om de cuvânt și așa cum a promis, cele două doamne medic specialist în Dermatologie – Venerolgie în curând, vor putea face internări de zi pentru că li se vor amenaja două saloane la etajul II al Policlinicii.
” La ultimul etaj al Policlinicii este o zonă în paragină. Acolo se vor amenaja două dintre aceste spații ca să fie create două saloane unde personalul de la Dermatologie să poată face internările de zi. Chiar ieri, pe 26 aprilie, a venit o echipă de la DSP Argeș cu care am discutat și se va obține fără probleme avizul. Am discutat cum să le amenajăm și ce trebuie să pregătim acolo. Probabil, că într-o perioadă destul de scurtă se va da drumul internărilor de zi de la Policlinică așa cum au fost intențiile în momentul desființării Compartimentului de Dermatologie „, a declarat Andrei Aron.
Acum, venim și-l întrebăm pe Aron: care-i rostul acestei investiții dacă tot a amintit că Policlinica va fi modernizată pe bani europeni? Sau: cum să faci internări de zi la etajul II, a unor bolnavi care necesită tratament special și cum îi poți controla pe aceștia să nu se plimbe prin Policlinică în pijamale printre alți pacienții veniți la control la cabinetele medicale de acolo? Îi încui pur și simplu la etaj și eventual le pui și niște zăbrele pe la geamuri? Este de noaptea minții!!!! Mai mult, DSP Argeș nu a dat încă un aviz favorabil acestei aberații a lui Aron și nici nu credem că o va face. Timpul ne va demonstra dacă am greșit sau nu!!