
Acum două luni, am fost surprinși să aflăm despre implicarea în politică a altui om de afaceri din Câmpulung, un om de ispravă care a realizat și el după mulți ani de așteptări din partea oamenilor politici că SCHIMBAREA în bine nu vine decât atunci când te implici, când îți dorești cu adevărat ca lucrurile să meragă bine și când pui mai presus de toate interesele comunității din care faci parte ci nu ale tale, așa cum se obișnuiește cu cei care intră în politică să se căpătuiască. Ei bine, mișcarea făcută pe scena politică locală a lui Gabriel Marcu-patronul cunoscutului brand „Mădălina SRL” este una care ne mai dă speranța că încă se mai poate face ceva pentru viitorul nostru și al copiilor noștri. Lansarea partidului Forța Dreptei la Câmpulung l-a convins pe Gabriel Marcu că dacă a fost capabil să pornească o afacere de la zero și să o facă să prospere și să devină un brand la noi, în Argeș, poate face acest lucru și cu un partid pe care să-l crească și să-l facă cunoscut câmpulungenilor și mai ales, să-i convingă ca la alegerile din 2024, să pună ștampila pe el. În scurt timp, acesta a reușit să strângă în jurul lui numeroși oameni de afaceri, intelectuali, oameni simpli care nu au mai făcut politică și care doresc să se implice în a mișca lucrurile și la Câmpulung. Și cum un om politic trebuie să se implice, în Ajunul Crăciunului, Gabriel Marcu a făcut pe Moș Crăciun pentru bătrânii și oamenii nevoiași din cartierele Câmpulungului în dorința de a le aduce și acestora o bucurie și speranța că încă mai există OMENIE, căci nu trebuie să uităm niciodată că marea sărbătoare a Nașterii lui Iisus Hristos este despre FAPTE BUNE, despre A DĂRUI din toată inima fără să te gândești că trebuie să primești ceva în schimb. Crăciunul este despre zâmbete, despre bucurie, despre armonie. Crăciunul este momentul în care îți faci mai mult timp pentru ceilalți. Crăciunul este momentul în care te concentrezi pe lucrurile care chiar contează cu adevărat. Crăciunul înseamnă dragoste, înseamna să te bucuri, înseamnă liniște si pace. Ei, bine, azi, Gabriel Marcu chiar a reușit să bifeze aceste lucruri și a făcut-o cu bucurie arătând că-i pasă! Tatiana PETRESCU