0 0
Read Time:55 Second

Ieri dimineaţă, în buza dimineţii, mascaţii au descins în comuna Lereşti, la o gospodărie aflată cu doar 200 de metri mai sus de Primărie, unde 4 persoane erau suspecte de trafic de droguri de risc. În urma verificărilor, aceştia, au descoperit în grădina unui localnic o adevărată plantaţie de cannabis precum şi instalaţii artizanale folosite în creşterea acestor plante.
Cercetările au scos la iveală că din luna mai a acestui an şi până acum, cele 4 persoane cu vârste cuprinse între 33 şi 65 de ani care aveau domiciliul în Bucureşti, au cultivat cannabis în Lereşti şi l-ar fi comercializat în judeţul Argeş şi Bucureşti. În urma percheziţiilor au fost descoperite mai multe plante de cannabis ajunse la maturitate şi substanţe artizanale folosite la creşterea lor. Cele 4 persoane au fost duse la sediul DIICOT Piteşti urmând să se decidă dacă se va lua o măsură împotriva acestora.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. La activități au participat și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %