0 0
Read Time:49 Second

Pentru că tot mai mulți lereșteni și-au exprimat dorința către edilul Marian Toader de a le ușura posibilitatea vaccinării în comună întrucât aceștia trebuiau să meargă la Câmpulung pentru acest lucru, acesta s-a „pliat” imediat pe dorința lor și iată că a găsit și soluția viabilă în cadrul Târgului Săptămânal din Voinești unde va fi amenajat un centru mobil de vaccinare realizat în colaborare cu DSP Argeș. Aici, consătenii săi vor putea alege cu ce vaccin se vor vaccina, având două alternative: Pfizer și/sau Johnson and Johnson începând cu data de 12 iunie, adică chiar de sâmbăta aceasta ” Vă anunțăm că sâmbătă, 12 iunie, în cadrul Târgului Săptămânal din Voinești, odată cu deschiderea pieței volante în incinta târgului va funcționa și un centru mobil de vaccinare, realizat în colaborare cu DSP Argeș. Centrul este pus la dispoziția tuturor celor care doresc să se imiunizeze, iar vaccinurile folosite vor fi cele produse de Pfizer și Johnson and Johnson”, a declarat edilul Marian Toder

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %