0 0
Read Time:1 Minute, 3 Second

 

Pentru a evita îmbolnăvirile cu covid, edilul comunei Lerești, Marian Toader s-a preocupat ca toți concetățenii săi să poată se se vaccineze în condiții de siguranța chiar în comună, unde a înființat un centru mobil de vaccinare  realizat în colaborare cu DSP Argeș mai întâi, în Târgul Săptămânal și apoi, în incinta Căminului Cultural Sarmiza Alimănișteanu din Voinești, situat chiar lângă Târgul Săptămânal. Nu este niciun secret pentru nimeni că inițiativa edilului a avut succes și asta pentru că majoritatea  concetățenii săi au reușit să se vaccineze în condiții de siguranță chiar la ei acasă, nemaifiind nevoiți să vină la Câmpulung.Cum județul Argeș se află sub cod roșu de covid, edilul și-a zis să mai demareze o altă campanie de vaccinare care să dea posibilitatea și celor care nu au reușit să se lase convinși de necesitatea vaccinării să facă pasul. Așa că, mâine, începând cu ora 8.00 și până la ora 14.00, centrul de vaccinare din Căminul Cultural îi așteaptă pe doritorii în imunizare unde le sunt puse la dispoziție vaccinuri produse de Pfizer și  Johnson & Johnson.  Menționăm faptul că doritorii trebuie să aibă asupra lor Cartea de Identitate și credem că nu mai este necesar să amintim purtarea măștii.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %