Recent, o nouă lege care prevede că românii, din anumite domenii esențiale se pot pensiona mai devreme fără penalizare, a intrat în vigoare. În cazul în care starea de sănătate le permite, vor putea cere să lucreze în continuare.
Este vorba despre personalul care lucrează în serviciile de ambulanță, medici, asistenți medicali, ambulanțieri sau salvatori montani. Aceștia trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
-are vârsta minimă de 57 de ani
-are un stagiu de cotizare de cel puţin 30 de ani, din care cel puţin 20 de ani de activitate ca personal profesionist operativ.
Dar în cazul în care “starea de sănătate îi permite exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit fişei postului, cu acordul anual al angajatorului, în urma certificării stării de sănătate de către medicul de medicina muncii”, personalul care lucrează în serviciile ambulanțiere poate fi menţinut în activitate, la cerere, și după împlinirea vârstei de 57 de ani.
Această lege prevede ca în cazul trist în care li se întâmplă ceva, soţul supravieţuitor, copiii minori, precum şi copiii majori până la terminarea studiilor, ai acestora beneficiază de pensie de urmaş.