0 0
Read Time:2 Minute, 12 Second

Problema locuințelor sociale a fost una care a creat mari discuții în Consiliul Local de-a lungul multor ani, și asta pentru că Primăria, nu a dispus niciodată de un număr așa de mare de locuințe sociale iar cele care sunt locuite de câmpulungenii cu venituri mici au ajuns o ruină din cauza lor și a nepăsării de care au dat dovadă, nefiind în stare să întrețină aceste case sau apartamente sociale. Toți foștii edili au încercat să rezolve această pronblemă a locuințelor sociale dar nu au putut face față solicitărilor tot mai mari venite din partea familiilor cu probleme. De foarte multe ori, consilierii locali din diferite partide, au imputat primarului în funcție că face o greșeală imensă și le permite sărăntocilor să locuiască în buricul târgului și cei mai vehemenți la acest capitol au fost consilierii locali Dan Șipoteanu și Nicolae Dumitrescu care au și venit cu niște soluții în acest sens, propunându-i primarului și totodată colegilor din Consiliu să-i mute pe toți cei care locuiesc în buricul târgului la periferia orașului, cu riscul că și-au luat toate înjurăturile de rigoare de la cei incriminați că sunt „scursura societății, că se ocupă numai cu lucruri necinstite, numai cu munca nu, și că pe lângă faptul că au adus locuințele, unele dintre ele, monument istoric într-o stare de degradare totală, au numai pretenții și refuză să fie mutați”. Ei bine, acest subiect a fost tratat cu mare atenție de către toții edilii fiind vorba de multă masă electorală. Numai că actualului edil, nu-i pasă de răscoala sărăntocilor și are în gând să ia măsuri în privința lor indiferent de consecințe. Astfel, într-un viitor cât mai apropiat, aceasta vizează construirea unui cartier cu case stil container unde vor fi mutați toți chiriașii Primăriei. Acest cartier va fi amplasat fie pe platforma fostului Combinat de Fibre din Grui, fie la ieșirea din oraș, pe terenul fostei mine de la Pescăreasa. ” Pe Social, avem o foarte mare problemă după cum bine știți cu locuințele sociale. Sunt 700 de cereri în acest sens și noi, avem disponibile doar 13 locuințe sociale care sunt….praf. Îmi doresc foarte mult să construim un cartier cu case stil container pentru locuințe sociale și avem în plan două variante de amplasament : una, pe platforma fostului C.F.S dacă în caz că ne iese cu executarea și alta, pe terenul fostei mine de la Pescăreasa. Ideea este că vrem să-i luăm și pe cei care locuiesc în clădirile din centru care arată și ele foarte rău pentru a le putea repara și a le da alte destinații”, a declarat Elena Valerica Lăsconi

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %